Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Violențe în Fâșia Gaza. Bilanț palestinian: 24 de morți, dintre care șase copii, și peste 200 de răniți

Un număr de 24 de persoane, dintre care şase copii, au murit în Fâşia Gaza de la izbucnirea violenţelor între Israel şi gruparea Jihadul Islamic.

Potrivit ministerului sănătăţii din Gaza, atacurile israeliene care au început de vineri s-au soldat cu 24 de morți și 215 răniţi.

Israelul neagă

Autorităţile israeliene contrazic aceste informaţii şi dau asigurări că mai mulţi copii palestinieni au fost ucişi sâmbătă seara la Jabalia, în urma unui atac cu rachetă eşuat al Jihadului Islamic ce viza teritoriul Israelului, potrivit Agerpres.

„Forţele de securitate israeliene nu au lovit Jabalia în ultimele ore”, a declarat biroul premierului israelian Yair Lapid într-un comunicat.

Această confruntare este cea mai gravă între statul evreu şi organizaţiile armate din Fâşia Gaza după războiul din mai 2021, care în 11 zile a făcut 260 de morţi de partea palestiniană, inclusiv combatanţi, şi 14 morţi de cea israeliană, dintre care un soldat, potrivit autorităţilor locale.

„Bătălia abia începe”

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că se pregăteşte pentru o săptămână de raiduri în Gaza, care vor viza Jihadul Islamic. A informat, de asemenea, că a ucis 15 luptători ai acestei grupări, printre care un comandant şef, Tayssir Al-Jabari.

„Bătălia abia începe”, a declarat Mohammed Al-Hindi, un oficial al Jihadului Islamic.

Egiptul încearcă să medieze

Surse egiptene au declarat că Egiptul, un intermediar istoric între Israel şi grupările armate din Fâşia Gaza, încearcă să stabilească o mediere. În timpul unui discurs, preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a afirmat că acţionează „neobosit” pentru restabilirea calmului.

Pe teren, schimbul de focuri au continut în noaptea de sâmbătă spre duminică.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE