Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Explozie într-un magazin din Republica Dominicană. 10 persoane, printre care și un bebeluș, au murit

Nu mai puțin de 10 persoane au murit, după ce o explozie a avut loc luni într-un magazin din provincia San Cristobal din Republica Dominicană. În urma deflagrației, 11 persoane au fost date dispărute și cel puțin 37 au fost rănite, a anunțat marți președintele Luis Abinader, potrivit agenției France Presse, citată de Agerpres.

VEZI GALERIA
3 imagini

sursă foto: Profimedia

"Aş dori să exprim sincere condoleanţe familiilor celor 10 persoane, bărbaţi, femei şi copii, care au murit până acum", a declarat Luis Abinader, preşedintele Republicii Dominicane, în timpul unei vizite la San Cristobal, capitala provinciei cu acelaşi nume, unde a avut loc explozia.

Anterior, autoritățile din Republica Dominicană anunțaseră un bilanț de trei morți și 39 de răniți. Printre persoanele decedate se numără și un bebeluș de patru luni.

"Facem tot ce este omeneşte posibil (...) pentru a investiga situaţia celor 11 persoane dispărute", a asigurat Abinader. "O anchetă va fi efectuată pentru a determina originea şi cauzele acestui teribil accident", a adăugat el.

Explozia puternică a avut loc luni, în jurul orei locale 15:10 (ora 22:10, ora României) în zona comercială din San Cristobal. Aceasta a fost urmată de un incendiu, iar o coloană uriașă de fum a putut fi văzută din întreaga localitate. De asemenea, unda de șoc a zguduit clădirile din apropiere.

San Cristobal este a patra cea mai populată provincie din ţară, cu aproape 700.000 de locuitori, din cele zece milioane ai Republicii Dominicane. Oraşul San Cristobal se află la mai puţin de 30 de kilometri de capitala Santo Domingo.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE