Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a dat asigurări că, România este „în siguranță”, în ciuda războiului de la graniță, care se află în plină desfășurare.
„Mă bazez pe argumente, nu pe nevoia de liniște. Mă bazez pe trei lucruri fundamentale, care sunt evidențe, până la urmă. În primul rând, avem o umbrelă de securitate foarte importantă. Poate că n-am fost noi convinși întotdeauna că NATO este cel mai bun lucru. Pentru că au existat teorii ale conspirației, foarte multe inspirate din Est, care spuneau că niciodată nu se va aplica acel punct din tratatul NATO, legat de intervenție, în cazul în care o țară NATO este atacată. Ce se vede astăzi este un lucru fundamental. S-a trecut la conceptul de apărare colectivă, nu numai apărare în sensul defensiv de dinainte. Nu numai securitate colectivă, securitate colectivă nu înseamnă neapărat acțiune, ci înseamnă și tratate, negocieri. Apărare colectivă înseamnă, specific, că ne apărăm în comun”, a declarat Vasile Dîncu pentru Euronews România, în cadrul emisiunii „Bună Seara, România”.
Câți militari străini sunt acum în țară
Ministrul Apărării a mai precizat că pe teritoriul României sunt, în prezent aproape cinci mii de soldați străini, dar și că a crescut încrederea românilor în NATO și în armata României, față de alți ani.
„Acum vedem că în România avem aproape cinci mii de soldați străini, avem baze în care ne apărăm împreună, în care România este apărată, nu numai din România, ci este apărată și din Marea Mediterană, este apărată și din Spania, și din Germania. Există un complex de securitate pe care oamenii îl simt acum și reacția cea mai bună este faptul că a crescut încrederea în NATO de la (aproximativ, n.red.) 50% la 80%. A crescut încerderea în armata României, de la 75% spre 80%. Aceasta este o povară, dar și o garanție”, a explicat Vasile Dîncu.
Ministrul a adăugat că până acum, România a trimis în teatrele de operație peste 32 de mii de soldați, în Irak, Angola, Afganistan, Priștina, dar și în alte zone.
„Am găsit la minister o echipă care în ultimii 10-15 ani, chiar mai mult, a fost creată în teatrele de operațiuni. Am avut peste 32 de mii de soldați în Irak, Angola, Afganistan, Priștina, și în alte zone, în care soldații noștri au fost alături de NATO și asta înseamnă că avem o generație de generali, de specialiști foarte bine pregătiți, care pot să ne dea siguranța că ne putem apăra atunci când va fi cazul”, a mai adăugat acesta.
MApN caută rezerviști voluntari
Ministrul Apărării a mai precizat că există o deschidere a românilor pentru voluntariatul militar.
„Avem, în acest moment, o anumită dorință a oamenilor de a se pregăti din punct de vedere militar. Am lansat două concepte, cel de voluntari și voluntari militari, în termen. De exemplu, pentru voluntari avem 1.000 de posturi, iar în prima lună am primit 5.000 de dosare. Asta înseamnă că sunt foarte mulți oameni care vor să aibă pregătire militară, dar să își facă în continuare profesiile lor”, a explicat Dîncu.
Înzestrarea armatei române
Ministrul Apărării a vorbit și despre înzestrarea armatei române și a precizat și ce echipamente ar putea fi cumpărate pentru a acoperi lipsurile. Vasile Dîncu a afirmat că România ar avea nevoie de un submarin, având în vedere ce se întâmplă acum în zona Mării Negre.
„Am spus o metaforă pe care au prins-o foarte bine jurnaliștii – Marea Neagră s-a umplut de rechini”. El a adăugat însă că va mai dura în jur de doi sau trei ani până când România va avea un submarin.
Potrivit lui Vasile Dîncu, în toată Europa există lipsuri în ceea ce privește înzestrarea (militară n.red.), pentru că nimeni nu se aștepta la război. În plus, unele fluxuri de materii prime sau produse necesare au avut de suferit în contextul pandemiei de COVID-19.