Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Emmanuel Macron vrea negocieri Ucraina-Rusia. Mesajul transmis din România

Președintele Franței, Emmanuel Macron, îndeamnă Ucraina să negocieze cu Rusia pentru a pune capăt războiului. Mesajul a fost transmis în cadrul vizitei pe care liderul francez a avut-o în țara țara noastră. Emmanuel Macron a avut un mesaj și pentru români: Franța vrea ca aderarea României la Schengen să fie accelerată.

Emmanuel Macron și Klaus Iohannis s-au întâlnit, în această dimineață, la Baza Mihail Kogălniceanu. Au salutat garda de onoare, apoi au vobit și cu militarii NATO aflați acolo.

Klaus Iohannis și Emmanuel Macron au discutat despre suplimentarea forțelor NATO în zona Mării Negre. De asemenea, cei doi președinți au vorbit și despre importanța aderării României la Spațiul Schengen.

Pe de altă parte, președintele Franței a declarat că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, va trebui să negocieze cu Rusia pentru ca războiul să se încheie. „Pentru ca Ucraina să câștige și focul să înceteze, trebuie să negociem. Președintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia și noi europenii vom fi și noi prezenți la această masă, aducând garantii de securitate”, a declarat Emanuel Macron.

Președintele francez a tot spus că Rusia nu trebuie umilită. Așa că întrebat de jurnaliști cum negociază cu un agresor fără a-l jigni, Emmanuel Macron a explicat cum vede acest lucru: „Deci singura soluție posibilă este fie o victorie a Ucrainei, fie la un momentt dat o discuție, fiindca este singura soluție care să permită un acord între Ucraina și Rusia. Deci este o chestiune de bun simț. Sunt frapat că există o formă de escaladare verbală”.

Cei doi șefi de stat au mai declarat că trebuie urgentată aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE