Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Elon Musk a doborât recordul mondial pentru cea mai mare pierdere de avere personală înregistrată în istorie

Elon Musk a doborât recordul mondial pentru cea mai mare pierdere de avere personală înregistrată în istorie.

În ultimele două luni ale anului 2022, el a pierdut aproximativ 165 de miliarde de dolari, potrivit Guinness World Records.

Aceste cifre sunt urmare a unei scăderi a valorii acțiunilor Tesla deținută de Musk, după ce acesta a cumpărat Twitter anul trecut.

Preluarea platformei de socializare, evaluată la 44 de miliarde de dolari, a stârnit îngrijorări în rândul investitorilor cu privire la faptul că miliardarul nu mai acordă suficientă atenție companiei Tesla.

O altă consecință a declinului abrupt al averii o reprezintă pierderea poziției de cel mai bogat om din lume în favoarea lui Bernard Arnault, deținătorul brandului de lux, Louis Vuitton.

În urmă cu 14 luni, Elon Musk avea o avere estimată la 340 de miliarde dolari, însă în prezent este evaluată la 137 de miliarde de dolari, conform Bloomberg Billionaires Index. Astfel, antreprenorul, în vârstă de 51 de ani, a pierdut distincția de cel mai bogat om din lume.

Acțiunile Tesla, în scădere după ce Elon Musk a cumpărat Twitter

Antreprenorul originar din Africa de Sud deţine compania de maşini electrice Tesla şi compania de aeronautică SpaceX. În octombrie 2022, Elon Musk a cumpărat platforma de socializare Twitter cu 44 de miliarde de dolari, moment care a coincis cu o depreciere continuă a valorii acţiunilor Tesla, notează sursa citată.

În noiembrie, Elon Musk a glumit despre pierderea de bani pe Twitter.

„Cum să faci o mică avere pe reţelele sociale? Începe cu una mare”, a scris el pe Twitter.

Miliardarul a folosit platforma Twitter pentru a-şi promova politica, ceea ce l-a făcut în mare măsură nepopular în rândul progresiştilor care tind să susţină afaceri precum constructorul de mașini electrice Tesla.

Potrivit sursei citate, Tesla a înregistrat o scădere de 65% a valorii acţiunilor în 2022, cu o scădere de 44% în decembrie. Musk a vândut miliarde de dolari în acţiuni ale companiei, pentru a face din Twitter o afacere profitabilă.

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a devenit prima persoană care a cărui avere depăşea 200 de miliarde de dolari în aprilie 2021. Musk a fost a doua persoană. Bloomberg estimează valoarea actuală a averii lui Jeff Bezos la 107 de miliarde de dolari.

Elon Musk a salutat duminică noul an pe Twitter cu următoarea predicţie: „Un lucru este sigur. Nu va fi plictisitor”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE