Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv. Fostul lider PSD, cercetat pentru luare de mită

Magistrații Tribunalului Vaslui au decis, vineri, prelungirea mandatului de arestare preventivă în cazul lui Dumitru Buzatu, fost lider al PSD, cercetat pentru luare de mită.

Decizia instanței nu este una definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore, notează Agerpres.

Arestul la domiciliu, prelungit în cazul lui Radu Judele

De asemenea, judecătorul a decis prelungirea arestului la domiciliu în cazul expertului Radu Judele, cercetat în acelaşi dosar pentru trafic de influenţă.

"În baza art. 348 raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, verifică şi constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv, luat faţă de inculpatul Buzatu Dumitru, în prezent aflat în Penitenciarul Vaslui, prin Încheierea nr. 70/DLF din data de 23.09.2023 pronunţată în dosarul nr. 1.886/89/2023 al Tribunalului Vaslui, mandat de arestare preventivă nr. 16/UP din 23.09.2023). Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul Buzatu Dumitru, care urmează să fie verificată periodic în termenul de 30 de zile", se arată în decizia instanţei Tribunalului Vaslui, conform sursei citate.

Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită

Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv pe data de 23 septembrie 2023, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Fostul lider PSD Vaslui a fost prins în flagrant de procurorii DNA în timp ce primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract.

Suma a fost descoperită de anchetatori în portbagajul maşinii lui Buzatu, după ce i-ar fi primit banii într-un restaurant.

La sfârșitul anului 2023, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu.

De asemenea, expertul Radu Judele, cercetat în acelaşi dosar şi aflat în arest la domiciliu pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a fost trimis în judecată.

Dosarul a fost transmis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Dumitru Buzatu se află în arest preventiv la Penitenciarul Vaslui.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE