Dacă nu ar fi ajutoarele umanitare, am muri de foame. Este mărturia unui bărbat dintr-un sat ucrainean situat în regiunea Herson. Coșmarul luptelor grele care s-au dus în zonă a lăsat urme. Oamenii trăiesc cu teama că vor fi bombardați din nou, nu au electricitate și cu greu fac rost de lemne pentru a-și încălzi casele ruinate de atacurile rușilor.
Fără electricitate și apă potabilă în toiul iernii
Au trecut 11 săptămâni de când armata Ucrainei i-a alungat pe ruși din satul Kalinivske, situat în regiunea Herson. Eliberarea de sub ocupația rusă nu a făcut să dispară dificultățile cu care se confruntă sătenii, majoritatea oameni în vărstă sau foarte bolnavi.
În toiul iernii, satul nu are nici electricitate, nici apă potabilă. Sunetul atacurilor se mai poate auzi din când în când, pentru că mica localitate nu se află departe de linia frontului.
Oamenii trăiesc printre ruine, fără servicii de bază, dependenți de ajutoarele umanitare, mereu sub spectrul unui nou bombardament. Ca să nu stea în întuneric, sătenii folosesc lumânări făcute în casă.
În timpul atacurilor, s-au ajutat între ei cum au putut, având în vedere că printre cei rămași sunt și bolanvi de cancer.
Tatiana Trofimenko, locuitoare din Kalinivske: „Îmi este foarte frică, uneori mă trezesc strigând, sunt foarte, foarte speriată. Și mă tem că vom fi bombardați din nou, că vor fi reluate luptele. (Războiul- n.red) este cel mai groaznic lucru care poate exista.”
La centrele de distribuire a ajutoarelor umanitare sunt mereu cozi. În întreaga provincie Herson, Națiunile Unite oferă sprijin pentru 150.000 de persoane.
Minele lăsate în jurul satului îi înspăimântă
Mihailo Hoi, locuitor din Kalinivske: „Cele mai mari greutăți cu care ne confruntăm sunt lipsa electricității și a lemnelor. Pentru că acum folosim lemne ca să ne încălzim, dar nu prea avem. Umblăm prin apropiere și adunăm mici bucăți pentru a ne încălzi. Avem ce mânca doar datorită ajutoarelor umanitare.”
Minele lăsate în urmă de ruși reprezintă un pericol pentru cei care se aventurează mai departe, în pădure, pentru strânge lemne de foc. Tot satul vorbește despre o femeie care a murit după ce a călcat pe o astfel de mină. Rudele nici nu au avut curaj să meargă să recupereze trupul.
În pofida pericolelor, oamenii spun că nu și-au părăsit satul pentru că acesta este modul lor de a sfida armata roșie. Într-una dintre casele ocupate cândva de armata roșie, Lenin privește dezastrul lăsat în urmă de soldații ruși.
