Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Donald Tusk spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului său slovac Robert Fico

Premierul polonez Donald Tusk a anunţat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului său slovac Robert Fico, un website de ştiri polonez susţinând că măsurile de protecţie a şefului executivului polonez vor fi consolidate, transmite Reuters.

''Au fost multe din acestea ieri'', a scris joi Tusk într-o postare pe platforma X (fosta Twitter) pe care a ilustrat-o cu o captură de ecran a unui comentariu, postat miercuri pe X, ce afirma: ''Astăzi, slovacii ne-au dat un exemplu despre ce ar trebui făcut cu Donald Tusk'' dacă el decide să nu facă investiţii într-un mare aeroport din centrul Poloniei.

Climatul politic din Polonia s-a radicalizat în ultimii ani, un eveniment tragic fiind asasinarea în 2019 a unui primar liberal al oraşului Gdansk care critica măsurile anti-imigranţi luate de Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat în acea vreme la guvernare.

Citând o sursă din serviciul de protecţie polonez, website-ul Wp.pl a relatat că măsurile de protecţie a prim-ministrului vor fi întărite în urma tentativei de asasinare a lui Robert Fico. ''Evident, analizăm şi tragem concluzii, dar nu discutăm despre ele public'', a declarat ministrul de interne polonez Tomasz Siemoniak pentru Wp.pl.

Atacul asupra premierului Robert Fico

Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri, după o şedinţă de guvern desfăşurată în oraşul Handlova.

Autorul tentativei de asasinat, un bărbat în vârstă de 71 de ani, pe nume Juraj Cintula, care în trecut a avut legături cu grupări radicale, este arestat şi a recunoscut motivaţia politică a atacului său, afirmând că nu este de acord cu politicile lui Fico. Mai mult, suspectul a spus că este mândru de atacul său armat şi a pretins că voia să-i facă rău lui Robert Fico, nu să-l ucidă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE