Președintele american Donald Trump are planificat să semneze joi un ordin executiv prin care îi cere noului secretar al Educației, Linda McMahon, să desființeze ministerul, relatează presa americană, citată de France Presse.
Potrivit proiectului de decret consultat de Wall Street Journal, Linda McMahon va fi responsabilă pentru „luarea tuturor măsurilor necesare pentru a facilita închiderea Departamentului Educației” în „limitele a ceea ce este adecvat și permis de lege”.
Donald Trump promisese în timpul campaniei sale prezidențiale că va scăpa de acest departament dacă va fi reales și că va transfera responsabilitățile sale statelor, care au deja cea mai mare parte a competenței în acest domeniu.
El a numit-o recent pe Linda McMahon, politican și fost director general executiv al principalei companii de wrestling din Statele Unite, World Wrestling Entertainment, cu misiunea de „a se trimite singură în șomaj”.
Educația este unul din câmpurile de luptă prioritare ale conservatorilor americani. Aceștia din urmă acuză școlile că îndoctrinează copiii prin diseminarea ideilor „woke”, termen peiorativ pe care ei îl folosesc pentru a denunța un exces de activism față de revendicările minorităților.
Educația în SUA: Un sistem descentralizat, dar influențat de fondurile federale
Creat în 1979 sub președintele Jimmy Carter, Departamentul Educației nu poate fi complet desființat fără adoptarea unei legi care necesită 60 de voturi în Senat, unde republicanii au în prezent 53 de mandate.
Sistemul de învățământ este în mare măsură descentralizat în Statele Unite, dar statul federal păstrează o influență semnificativă prin fondurile pe care le alocă, în special pentru școlile situate în zonele sărace sau pentru copiii cu dizabilități de învățare.
Potențiala eliminare a Departamentului Educației nemulțumește profund aleșii democrați, sindicatele, profesorii și mulți părinți, care văd în acest demers un atac fără precedent la adresa învățământului public.