Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Joe Biden, discurs istoric la un an de război: ”Ucraina nu va reprezenta niciodată o victorie pentru Rusia. NATO este mai puternic ca oricând”

Joe Biden are o întrevedere cu președintele Poloniei Andrzej Duda. Reuniunea celor doi dă startul vizitei oficiale a liderului american în Polonia. Ulterior, Joe Biden va susține un discurs, la ora 18.30 (ora României - n.red.), în Grădina Castelului Regal din Varșovia. Va fi un discurs susținut în aer liber, cu public.

De la discursul de astăzi sunt așteptate câteva mesaje-cheie: un mesaj de susținere a Ucrainei, un mesaj pentru Vladimir Putin și pentru poporul rus și un mesaj de mulțumire pentru Aliații NATO, pentru maniera în care au susținut Ucraina de-a lungul războiului.

21/02/2023 , 18:49

Joe Biden, discurs istoric la Varșovia

Președintele american Joe Biden ține acum un discurs istoric la Varșovia, Polonia, după ce a vizitat ieri capitala Ucrainei.

El începe prin a saluta Polonia și o prezintă ca pe un „mare aliat”, apoi continuă să vorbească despre „atacul criminal” al lui Vladimir Putin asupra Ucrainei.

Biden spune că în urmă cu un an „lumea se pregătea pentru căderea Kievului” – care este „înalt, mândru” și „cel mai important... liber”.

”Bună seara Polonia, unul dintre aliații noștri grozavi. Vă mulțumesc că m-ați primit în Polonia. Vladimit Putin a încercat să ia Kievul și lumea se pregătea de căderea lui. Kievul, după un an, rămâne puternic și, cel mai important, este liber.

Când Rusia a invadat Ucraina a fost testată întreaga lume. Toate democrațiile au primit un test. Răspunsul Ucrainei a fost simplu și profund: toți aliații NATO au fost uniți. Un an mai târziu arătăm că am fost uniți.

Am avut onoarea de a fi alături de președintele Zelenski la Kiev, luni. Putin a crezut că războiul din Ucraina va fi rapid. S-a înșelat. Ne-am unit să susținem Ucraina. Democrația a fost mult prea puternică. Președintele Putin se confruntă acum cu ceva ce nu credea că este posibil în urmă cu un an. Democrațiile sunt mai puternice, autocrațiile sunt mai slabe.

Ne dorim ca și oamenii din Moldova să trăiască în libertate. Doamna președinte Maia Sandu, suntem mândru să fim astăzi alături de dumneavoastră. Vă rog, aplauze pentru Maia Sandu.

Nu, nu îmi vei lua țara, nu îmi vei lua libertatea și viitorul. Un dictator care vrea să conbstruiască un imperiu nu va reuși să înfrîngă dragostea oamenilor pentru libertate

Ucraina nu va fi niciodată o vistorie pentru Rusia, niciodată

Rușii au comis atrocități și crime, fără rușine, au furat copii ucraineni, în încercarea de a fura viitorul Ucrainei

Nimeni nu poate privi în altă parte când vede atrocitățile comise de Rusia în Ucraina

Și totuși, Ucraina e în continuare liberă, Ucraina și-a recuperat 50% din teriritoriul ocupat, Zelenski conduce un guvern democratic, iar lumea liberă condamnă agresiunea rusă,

Mă adresez încă o dată poporului rus: SUA nu își doresc să controleze și să atace Rusia. Milioane de cetățeni vor să fie liberi.

Războiul nu a fost niciodată necesar. Vladimir Putin a ales acest război și doar el îl poate opri. Dacă Ucraina nu se mai apără, va fi distrusă. De aceea ne asigurăm ca Ucraina să se apere.

Peste tot în SUA steagul Ucrainei este pus pe case. Putin încearcă să provoace foametea. Blochează Marea Neagră pentru a opri Ucraina să își exporte grânele, iar noi încercăm să rezolvăm această criză. Ucraina trebuie să fie liberă, suverană și independentă. Ucraina a luptat în Maidan și nu vor lăsa Kremlinul să îi controleze.

Nu o să uit nicicând cum m-am întâlnit cu refugiații ucraineni, anul trecut, aici, în Varșovia. Îmi amintesc că le priveam expresiile de pe fețe. Îi vom trage la răspundere pentru cei care au comis acest război și pentru crimele împotriva umanităii comise de ruși.

Vor continua zile grele și dureroase, dar SUA și aliații se vor asigura că Ucraina se poate apăra.

Un atac împotriva unui membru NATO este un atac împotriva tuturor. Să nu existe vreo incertitudine, suntem 100% alături de NATO, ne asumăm articolul 5 - e un jurământ solemn că vom apăra fiecare centimetru din NATO. Trebuie să ne gândim ce fel de lume vrem să construim. Trebuie să aducem pace și securitate.

Nu există aspirație mai mare decât libertate. SUA știe asta și știți și voi. Și tot ce facem acum e să asigurăm libertatea. Haideți să mergem înainte ca aliați, ca oameni ai luminii Dumnezeu să ne protejeze pe toți, Dumnezeu să apere eroii ucraineni.”, a declarat Joe Biden.

Potrivit Consilierului pe Securitate al Casei Albe, liderul american îşi dorea de multă vreme să susţină un discurs precum cel de marţi, în care intenţionează să situeze războiul din Ucraina într-un context mai amplu despre apărarea ordinii liberale internaţionale, creată după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai concret, Biden va apăra principiile suveranităţii, integrităţii teritoriale, independenţei, democraţiei şi libertăţii, care fac parte din acest concept, a detaliat Sullivan.

În plus, preşedintele american va evidenţia unitatea NATO şi îşi va reitera angajamentul faţă de Ucraina şi faţă de apărarea ţărilor de pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice, a unor foste republici sovietice care sunt mai vulnerabile la orice fel de agresiune din partea Rusiei.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Joe Biden, președintele SUA, a ajuns cu trenul luni seară în Polonia, după ce a efectuat o vizită-surpriză la Kiev. Acesta s-a întâlnit cu omologul său, Volodimir Zelenski, și a reiterat sprijinul SUA pentru Ucraina, anunțând un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de circa 500 de milioane de dolari.

Cei doi lideri s-au văzut ultima dată pe 21 decembrie, în timpul unei deplasări istorice a lui Volodimit Zelenski la Washington, în cadrul primei sale vizite în străinătate după izbucnirea războiului.

Președintele SUA va sta în Polonia până miercuri, 22 februarie. Dincolo de întrevedere cu omologul Andrzej Duda, președintele SUA va susține un discurs la Palatul Regal din Varșovia la 18.30 (ora României - n.red.) și se va reuni cu ceilalţi şefi de stat sau de guvern din ţările care formează Grupul celor 9 de la Bucureşti, format în care se regăsesc Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia

Aceasta este cea de-a doua vizită a lui Joe Biden în Polonia de la începutul invaziei în Ucraina, pe 24 februarie 2022. Prima vizită a avut loc în martie anul trecut.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE