Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Desființarea a 200.000 de posturi vacante de la stat, greu de făcut. Lista instituțiilor vizate

Deși guvernul a promis tăieri în sistemul bugetar, statul angajează mii de oameni, pe ultima sută de metri. Mai mult, peste jumătate dintre locurile vacante sunt la nivelul unor instituții care reclamă deja lipsa cronică de personal. Guvernul își propune, teoretic, să reducă 200.000 de posturi, dar, în realitate, puțin peste jumătate dintre ele vor putea fi desființate.

În momentul de față, se preconizează că următoarea ordonanță de guvern va veni și cu această eliminare a peste 200.000 de posturi vacante existente în aparatul bugetar. De la o lună la alta vedem, totuși, cum numărul acestor posturi vacante se micșorează cu cifre de ordinul miilor, mai precis cu aproape 2.000 de astfel de locuri. Acestea au fost ocupate din luna mai, până în luna iunie.

Lista instituțiilor vizate

Potrivit informațiilor noastre, deja ministerul Educației încearcă să angajeze prin concurs 5.300 de profesori și suplinitori, pentru a mai compensa deficitul de personal din acest domeniu.

Acest demers ar putea fi însoțit, în perioada aceasta, și de alte anunțuri de angajare din partea altor instituții, inclusiv la nivelul administrației locale. Dacă ne uităm pe organigrama acestor posturi vacante, vedem că peste 50% dintre ele sunt în domenii esențiale, unde se reclamă lipsa cronică de personal de ani buni. Astfel, numai în domeniul Apărării și siguranței publice avem peste 46.000 de locuri vacante și tot atât deficit de personal. De asemenea, în Educație sunt peste 5.500 de astfel de locuri vacante, iar în Sănătate 1.600.

Pe lângă unitățile care au buget de la stat, există și instituții precum cele sanitare și universități care beneficiază de finanțări proprii și aici există în jur de aproape 30.000 de astfel de locuri vacante. În aceste condiții, deja avem peste 80.000 de locuri de unde, teoretic, nu se poate face nicio tăiere de astfel de posturi bugetate.

Singura speranță o reprezintă administrația publică locală. Acolo sunt în jur de 100.000 de locuri vacante, dar în mod real se va putea tăia doar din personalul vacant existent pe lângă primării și consilii județene: Aproape 58.000 de posturi.

Alte mii de astfel posturi vacante ar putea fi eliminate de la nivelul unor ministere și instituții, precum Camera Deputaților, cu o economisire în organigramă de 150 de posturi, Administrația Prezidențială, care are 91 de astfel de posturi vacante sau Senatul, cu doar 19 astfel de posturi vacante.

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor:Guvernul face eforturi pentru a preveni acest risc de suspendare a fondurilor europene. Fără ele, România ar fi într-o derivă. Nici nu vreau să mă gândesc ce ar însemna România fără fonduri europene. Sper ca mult criticata reformă a austerității care vine va aduce cu sine descentralizarea instituțiilor publice, regionalizarea anumitor servicii publice.

A spus domnul prim- ministru să avem mai puțini șefi la bani. Avem peste 16.000 de șefi la banii publici, noi le spunem ordonatori de credite. Trebuie să fie mult mai puțini, să avem mult mai puțină birocrație, să avem o mult mai bună chibzuință a utilizării banului public, pentru că nu poți să ceri impozite și taxe de la omul amărât, care îşi plătește contribuția, la ceea ce înseamnă impozitul pe muncă, contribuțiile sociale, şi după aceea, în partea cealaltă, pe cheltuieli publice, să ai o țopăială şi un dezmăț, care nu pot să meargă la infinit”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE