Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De ce nu au fost prevenite inundațiile din Moldova. Ministru: „Modul în care am făcut aceste lucrări se pare că este insuficient”

Ministrul Mediului recunoaște că România se confruntă „din ce în ce mai des” cu fenomene meteo extreme, iar modul în care autoritățile au făcut lucrări pentru a preveni inundațiile puternice „se pare că este insuficient” după tragedia din 2013. În direct la Euronews România, Mircea Fechet a vorbit despre măsurile prevăzute în Strategia Națională privind Adaptarea la Schimbările Climatice pentru perioada 2024-2030, adoptată de Guvern în luna august.

„Această strategie a fost aprobată în ședința de Guvern din 15 august anul acesta și prevede 13 capitole de măsuri orizontale pe care fiecare entitate, că ne referim la anumite ministere, autorități publice locale sau alte instituții, fiecare știe care are de făcut ca urmare a acestei strategii”, a afirmat ministrul Mediului, la Euronews România.

Mircea Fechet a afirmat că autoritățile ar trebui să aplice măsuri diferit „de ceea ce știam să facem în urmă cu 20 sau 50 de ani”.

„Realitatea de astăzi ne spune că, deși statistic, incidența unor precipitații publice puternice sau a unor viituri cauzate de aceste precipitații este extrem de puțin probabilă, cum ar fi o dată la 100 de ani, constatăm că din ce în ce mai des astfel fenomene au loc ba la cinci ani, ba la 10 ani.

Cred că cel mai bun exemplu este aici în județul Galați, unde în 2013 au existat inundații în multe dintre comunele afectate astăzi. E adevărat că atunci nu am avut 200 de milioane de metri cubi de precipitații într-un areal destul de restrâns, însă fără îndoială că repetarea acestora odată la 10 ani de zile, ne obligă să luăm niște măsuri suplimentare față de cele pe care le-am luat deja”, a mai spus ministrul Mediului.

  • Șapte persoane au murit în urma inundațiilor care au făcut ravagii în Moldova, potrivit ISGU.

Mircea Fechet, despre prevenirea inundațiilor: „Nu înseamnă că e suficient ce am făcut”

„După ce am discutat cu autoritățile publice locale, după ce am discutat cu ISU și de la Apele Române, aceștia mi-au spus că în marea majoritate a localităților au avut intervenții pe cursurile de ape existente care țin de reguralizarea și îndiguirea acestora sau uneori e suficientă și o decolmatare făcută la timp.

Aceștia mi-au spus că dacă ar fi plouat la nivelul anului 2013 sau dacă ar fi fost o situație similară cu ceea ce s-a întâmplat atunci, în niciun caz nu s-ar fi întâmplat dezastrul pe care astăzi îl constatăm cu toții.

Asta nu înseamnă că e suficient ce am făcut. Asta ne obligă la soluții inovatoare, ne obligă să identificăm surse de finanțare pentru că fiecare amenajare hidrotehnică trebuie bugetată”, a mai spus ministrul Mediului.

  • Nouă oameni au murit în urma inundațiilor produse în septembrie 2013 în județul Galați.

Guvernul a acordat 27 de milioane de lei pentru diguri, în urma inundațiilor produse în anul 2013. Mircea Fechet susține că la acel moment „s-au redimenisionat poduri și podețe, s-au decolmatat cursuri de apă și lucrările s-au făcut”.

„În contextul unor evenimente cu totul excepțional, modul în care am făcut până astăzi aceste lucrări se pare că este insuficient”, a afirmat ministrul Mediului.

Întrebat dacă vreuna dintre instituțiile din Galați a eșuat pentru a preveni inundațiile, Fechet a afirmat că „e prematur să avem un astfel de verdict, însă, fără îndoială, într-un număr rezonabil de zile putem să tragem și această concluzie”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE