Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Coreea de Nord trimite din nou baloane cu gunoi în Coreea de Sud

Phenianul a trimis din nou baloane cu deșeuri în Coreea de Sud, sâmbătă. Armata sud-coreeană estimează că numărul lor este de aproape 300, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Până acum, aproximativ 80 (n.r de baloane) au căzut în zona noastră şi în prezent nimic nu este identificat în aer", a indicat Statul Major Interarme într-un comunicat.

Baloanele nu conțineau substanțe periculoase

Armata sud-coreeană a anunţat sâmbătă că este în alertă pentru posibila sosire a unor astfel de aerostate din Coreea de Nord.

Analiza acestor baloane arată că ele nu conţineau "substanţe periculoase", a precizat armata duminică.

"Coreea de Nord se angajează într-o altă provocare la nivel scăzut, lansând baloane cu deşeuri împotriva zonelor noastre civile", a reacţionat Oh Se-Hoon, primarul Seulului, într-o postare pe Facebook.

Parlamentul Coreei de Sud a votat o lege în 2020 pentru a inculpa trimiterea de manifeste către Coreea de Nord. Însă legea, care nu era respectată de activişti, a fost anulată anul trecut pentru că ar încălca libertatea de expresie.

Kim Yo Jong, sora lui Kim Jong Un, a ironizat Coreea de Sud pe tema baloanelor trimise, afirmând că nord-coreenii nu fac decât să-şi exercite libertatea de expresie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE