Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Trafic blocat, străzi inundate și copaci rupți în București, după codul roșu de ploi torențiale și grindină

Vremea rea a făcut prăpăd în București. A plouat torențial și a căzut grindină minute în șir, iar mai multe bulevarde au fost inundate. În unele zone, copacii au fost rupți de vânt și au avariat mai multe mașini.

Apa a ajuns și în stația de Metrou Valea Ialomiței, care a fost inundată. Stația a continuat să funcționeze pe celelalte căi de acces.

„Din cauza ploii torențiale de astăzi, manifestată cu intensitate, echipele Metrorex au intervenit cu operativitate, acolo unde situația a impus-o, pentru dirijarea apelor și menținerea funcționalității gurilor de evacuare. Circulația trenurilor de metrou se desfășoară normal”, au transmis reprezentanții Metrorex.

Potrivit Metrorex, au mai fost avariate și alte căi de acces în stațiile Petrache Poenaru, Eroilor, Unirii iar o parte din probleme au fost rezolvate.

Circulația STB și traficul rutier sunt restricționate din cauza acumulărilor de apă în zona bulevardului Tineretului – între strada Piscului și Calea Văcărești. La fața locului sunt prezente echipaje din cadrul BPR și lucrători din cadrul Apa Nova, potrivit Primăriei Capitalei.

VEZI GALERIA
3 imagini

Cod roșu de ploi torențiale în București

Meteorologii au emis o avertizare cod roșu de ploi torențiale în București, valabilă până la ora 18:30.

Potrivit avertizării, se vor semnala averse torențiale care vor depăși 40...50 l/mp - în zona avertizată s-au acumulat în jur de 50 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici și medii dimensiuni.

De asemenea, autoritățile au transmis și un mesaj RO-ALERT. 

Un cod roșu de ploi torențiale și grindină este valabil și pentru județele Ilfov și Giurgiu.

Cod galben de ploi torențiale în București și 11 județe, până miercuri dimineață

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, mai multe atenționări nowcasting.

Meteorologii au anunțat cod galben de ploi torențiale, vijelii și instabilitate atmosferică, pentru București și alte 11 județe. Avertizarea este valabilă până miercuri dimineață.

Pentru Municipiul București a fost emis în decursul zilei un cod galben de furtuni, care s-a transformat în cod portocaliu, atenționarea fiind valabilă începând cu ora 16:30.

Potrivit meteorologilor, în municipiul Bucureşti se vor înregistra averse torențiale ce vor acumula peste 35 l/mp, vor fi frecvente și descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE