Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

CNA sesizează Comisia Europeană în cazul campaniei duse de Călin Georgescu pe TikTok

Monica Gubernat, președintele Consiliului Național al Audiovizualului, a anunțat că instituția va sesiza Comisia Europeană în legătură cu platforma TikTok, după ce primul tur al alegerilor prezidențiale a fost câștigat de Călin Georgescu, relatează Paginademedia.

În direct la Euronews România, Valentin Jurcan, membru CNA, a afirmat că mai multe instituții ale statului din România, printre care și SRI, au fost avertizate încă din primăvară cu privire lipsa de proceduri în cazul „unui deepfake care să aibă ca scop deturnarea alegerilor libere sau utilizarea algoritmilor manevrați”.

„CNA a avut reacții nu doar una, preventiv, mult înainte de aceste alegeri pe care într-un fel sau altul le-am anticipat și asupra cărora am avertizat.

CNA nu a descoperit duminică faptul că o platformă, indiferent care este aceea, poate să folosească algoritmii pentru avea ingerințe în organizarea liberă a alegerilor, respectiv în modalitatea în care publicul își exercită liber și bine informat votul. (...)

Bineînțeles că a fost o surpriză (ascensiunea lui Călin Georgescu, n.r) fiindcă poate alte instituții se așteptau la un deepfake. Cert este că noi încă din primăvară-vară am discutat cu Ministerul de Interne, am discutat cu ANCOM, cu Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică și am transmis chiar și SRI în mai multe rânduri și în mai multe întâlniri care au fost organizate la Parlamentul României faptul că avem informații cu privire la alte situații din Europa, situații rămase nereglementate, precum în România, și au dus la utilizarea și la alterarea alegerilor”, a spus Valentin Jucan.

Membru CNA despre ascensiunea lui Georgescu: „Acest candidat a ajuns de la 2% la 22% într-un timp atât de scurt și e evident că nu putea să facă acest lucru folosind platforma exclusiv cu niște algoritmi”

Membrul CNA a evidențiat că instituțiile din România nu dispun de „proceduri clare interinstituționale” pentru a combate „apariția unui deepfake care să aibă ca scop deturnarea alegerilor libere sau utilizarea algoritmilor manevrați”.

„Doar analizând situația din Slovacia, o situație cvasisimilară care l-a readus la putere pe partidul și pe prim-ministul Fico, doar folosind acel exemplu, autoritatea noastră a spus: iată, suntem vulnerabili, pentru că România, se afla la acel moment în situația de a fi ultima țară extrem de importantă după Polonia, aflată în fața unui rând de alegeri esențiale pentru democrație.

Contextul a șocat țara și democrația. Ne bazăm și pe un raport al celor de la ExpertForum care au analizat în mare detaliu cum acest candidat a ajuns de la 2% la 22% într-un timp atât de scurt și e evident că nu putea să facă acest lucru folosind platforma exclusiv cu niște algoritmi”, a mai precizat Valentin Jucan.

Ce solicită CNA Comisiei Europene

„Vom solicita în baza acestui regulament, Comisia Europeană să demareze o investigație oficială asupra conformității modului de funcționare a Tiktok, așa cum prevede directiva, respectiv modul în care algoritmii funcționează fără să influențeze conținutul politic, fiindcă aici, conform regulamentului, avem niște norme foarte clare.

În al doilea rând, transparența algoritmilor și a riscurilor sistemice. Ori, în opinia noastră, ceea ce s-a întâmplat în ultimele două trei săptămâni, o lună în privința candidatului și a miilor de conturi care de fapt reprezentau același candidat, cu aceeași identitate vizuală, reprezintă un risc sistemic.

În al treilea rând, vom solicita Tiktok să publice o evaluare detaliată a riscurilor democratice legate de activitatea sa în România.

În al patrulea rând, dorim publicarea unui raport privind transparența algoritmică, inclusiv în contextul conținutului electoral difuzat în timpul campaniei electorale”, a mai spus Jucan.

În cazul în care Comisia Europeană va constata că Tiktok a acționat nelegal, platforma poate fi sancționată cu un anumit „procent din cifra de afaceri globală a companiei”.

Președintele CNA a afirmat că platforme precum TikTok ar trebui să raporteze Executivului comunitar măsurile pe care le adoptă pentru a combate „riscurile sistemice”.

„Sunt probleme sistemice pe care orice platformă trebuie să le combată şi să vedem ce a făcut TikTok în acest sens. Toate acest platforme trebuie să raporteze Comisiei Europene măsurile pe care le iau ca să combată aceste riscuri sistemice. În acest moment consider că avem un risc sistemic în ceea ce priveşte publicitatea politică, în condiţiile în care TikTok şi-a asumat că nu face publicitate politică şi v-aş ruga ca în această sesizare să avem în vedere decizia BEC de interzicere a materialelor domnului Călin Georgescu.

În plus, dacă am putea să luăm legătura cu cei de la Expert Forum pentru că ei au făcut nişte analize pe care al vrea să le ataşăm dacă şi dânşii sunt de acord”, a afirmat Monica Gubernat, potrivit sursei citate.

La rândul ei, Cristina Pocora, membru CNA, a punctat că nu trebuie vizate doar conturile lui Călin Georgescu de pe TikTok, ci şi materialele care poartă #calingeorgescu.

Export Forum au realizat o analiză referitoare la prezența candidaților la prezidențiale în perioada ianuarie - noiembrie 2024 pe Tiktok.

Pe primele locuri nu se află Călin Georgescu. Pe primul loc în materie de agregarea principalelor hashtaguri se află George Simion cu peste 396 de milioane de vizualizări pe Tiktok în această perioadă.

Pe locul doi se află Marcel Ciolacu, cu peste 328 de milioane de vizualizări pe această rețea. Pe locul trei s-a situat Elena Lasconi.

Călin Georgescu se află abia loc locul patru. Are mai puțin de jumătate dintre vizualizările pe care le-a avut George Simion.

În perioada pandemiei, Călin Georgescu era extrem de activ, în special în zona de fake science, care contesta virusul în sine și existența pandemiei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE