Jordan Bardella, liderul partidului de extremă-dreapta Rassemblement National (RN), a provocat un adevărat cutremur politic în Franța. La alegerile europarlamentare RN s-a clasat pe prima poziție cu 31,37% din voturi, potrivit datelor preliminare. Înfrângerea suferită de coaliția lui Macron l-a determinat pe președintele francez să dizolve Adunarea Națională și să convoace alegeri parlamentare.
Cine este Jordan Bardella
Bardella în vârstă de 28 de ani, a crescut într-o familie monoparentală și a devenit oficial în 2022 liderul partidului anti-imigrație, Rassemblement National (RN), la doar 27 de ani. Cu Bardella în fruntea listei sale, RN a obținut un număr dublu de voturi față de alianța centristă a lui Macron la alegerile pentru Parlamentul European .
„Franța și-a dat verdictul și nu există apel”, a declarat Bardella, în timp ce anterior îl îndemnase pe Macron să convoace alegeri, potrivit AFP.
„Compatrioții noștri au exprimat o dorință de schimbare, dar și o cale pentru viitor”, a declarat el în fața susținătorilor, adăugând că rezultatul a arătat „determinarea țării noastre pentru ca Uniunea Europeană să schimbe direcția”. „Este doar începutul”, a spus el, descriindu-l pe Macron ca fiind un „președinte slăbit”. ”Nu este împotriva Europei”, a mai spus el.
Bardella a preluat conducerea RN de la Marine Le Pen, care a încercat să scape partidul de amprenta rasistă și antisemită lăsată de tatăl său, Jean-Marie Le Pen.
Le Pen, care s-a clasat pe locul al doilea la ultimele două alegeri prezidențiale, a rămas liderul partidului în parlament și este în mare parte așteptată să candideze din nou în 2027.
Bardella, care are 1,2 milioane de urmăritori pe TikTok, se dovedește a fi un atu major în atragerea unui public din ce în ce mai tânăr să voteze pentru partid.
Le Pen a lăsat de înțeles că îl va propune prim-ministru pe Bardella dacă va câștiga Elysee în 2027.
O ascensiune controversată
Criticii lui Bardella îl acuză că acesta petrece prea mult timp perfecționându-și imaginea publică și nu suficient studiind problemele politice importante.
Ascensiunea politică a lui Bardella nu a fost în întregime lipsită de controverse. Un reportaj al unei televiziuni franceze a afirmat în ianuarie că a folosit un cont anonim de Twitter pentru a transmite mesaje rasiste pe vremea când era ales local, afirmații pe care Bardella le-a negat vehement.
O postare făcută de Bardella în 2017 pe contul „RepNat du Gaito” include o imagine obscenă în care era ironizat pe Theo Luhaka, un tânăr de culoare maltratat de poliția franceză. În ianuarie, un tribunal francez a condamnat trei ofițeri la închisoare cu suspendare în acest caz.