Dan Bongino, un fost ofițer de poliție și agent Secret Service din New York, devenit ulterior podcaster, va fi următorul director adjunct al FBI, a declarat duminică seara președintele Donald Trump.
Trump, făcând anunțul pe site-ul său de socializare, a declarat că noul director al FBI, Kash Patel, l-a numit pe Bongino în funcția de adjunct al celei mai puternice agenții de aplicare a legii din țară. Rolul de director adjunct nu necesită confirmarea Senatului, ceea ce înseamnă că doi loialiști fermi ai lui Trump vor fi efectiv instalați la vârful unei agenții cunoscute pentru independența sa.
Anunțul a fost făcut la aproximativ o oră după ce Asociația agenților FBI și-a informat membrii că Patel a recunoscut în privat că următorul director adjunct ar fi trebuit să fie un agent FBI, ceea ce a intensificat neîncrederea în rândul cadrelor, potrivit publicației The New York Times.
În trecut, directorii FBI au fost selectat din rândul agenților seniori cu o vastă experiență. Alegerea lui Bongino reprezintă o abatere radicală de la această practică și ridică întrebări cu privire la modul în care două persoane care nu au lucrat niciodată în cadrul FBI vor supraveghea agenția cu peste 38.000 de persoane și un buget de aproximativ 11 miliarde de dolari.
Patel - Bongino reprezintă cea mai neexperimentată pereche de conducători din istoria FBI, notează publicația citată. De asemenea, cei doi au un trecut în ceea ce privește răspândirea dezinformărilor și partizanatul politic.
Bongino, un podcaster din zona extremei drepte a denunțat în trecut așa-zisul „stat profund” (deep state), o teorie conspiraționistă larg răspândită în zona extremei drepte. Fost prezentator Fox News, Bongino a părăsit rețeaua în 2023. El l-a găzduit pe Trump în emisiunea sa în 2021. De asemenea, Bongino l-a apărat pe Trump în contextul atacului de la Capitoliu, atunci când o mulțime pro-Trump a luat cu asalt clădirea legislativului american încercând să oprească procesul democratic de învestire a președintelui Biden.
Bongino a răspândit de asemenea dezinformarea legată de fraudarea alegerilor din 2020. În perioada coronavirusului a susținut că măștile sunt ineficiente în prevenirea răspândirii virusului.