De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Mesele îmbelșugate de Paște, un pericol pentru sănătate. Ce recomandări au nutriționiștii pentru această perioadă
- Mesele îmbelșugate de Paște pot fi un pericol pentru sănătate, pentru că ele conțin feluri de mâncare greu digerabile, ne avertizează medicii.
- O rețetă de succes pentru a nu petrece Sărbătorile Pascale la spital este să alternăm mesele copioase cu cele în care includem legumele de sezon, ne sfătuiesc nutriționiștii.
- ”În general, un principiu sănătos ar fi să-l alternăm cu mesele ușoare, cu legume aflate acum în sezon. Este din start o rețetă de suces.”, spun specialiștii.
Citește mai multe sfaturi ale nutriționiștilor cu privire la masa de Paște.
Ucraina, atacată cu drone și rachete în noaptea de Înviere
- Rusia a atacat Ucraina chiar în noaptea de Înviere. Un tir cu rachete rusești asupra regiunii Doneţk a ucis două persoane, iar un atac cu drone în Harkov a rănit cel puțin șase oameni, potrivit Agerpres.
- Ultimele atacuri au avut loc în timp ce creştinii ortodocşi din Ucraina şi din Rusia celebrau sărbătoarea Învierii.
- "La Pokrovsk, tiruri cu rachete au ucis două persoane şi au avariat o casă", a declarat Vadim Filaşkin, guvernatorul ucrainean al regiunii Doneţk (est) într-un mesaj pe Telegram.
Citește mai mult despre atacul cu drone și rachete al rușilor
Semne bune înainte de JO 2024. Gimnasta Sabrina Voinea, dublă medaliată cu argint la Europenele de la Rimini
- Gimnasta Sabrina Maneca Voinea a cucerit medaliile de argint în finalele de la sol și bârnă, sâmbătă, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini (Italia).
- În finala de la bârnă, românca a fost devansată de italianca Manila Esposito. Podiumul a fost completat de franţuzoaica Marine Boyer. În finala de la sol, Sabrina Voinea s-a clasat tot în spatele Manilei Esposito, în timp ce medalia de bronz a revenit altei italience, Angela Andreoli, transmite Agerpres.
- În cadrul aceleiași competiții, Ana Bărbosu a încheiat finala de la sărituri pe locul 4. Aceeași poziție a ocupat-o și Lilia Cosman la bârnă.
Citește mai mult despre reușita României la Europenele de la Rimini de gimnastică
Ziua mamei în România, sărbătorită pe 5 mai în 2024. Când este sărbătorită ziua în alte țări din Europa
- Ziua mamei este sărbătorită în România în prima duminică a lunii mai. Astfel, în anul 2024, această zi este sărbătorită la data de 5 mai. Sărbătoarea este diferită de 8 martie, când România sărbătorește alături de multe alte țări Ziua Internațională Femeii.
- Ziua mamei a fost instituită în România în anul 2009, prin Legea nr. 319/2009. Potrivit acestei legi, în România este marcată şi Ziua tatălui în cea de-a doua duminică a lunii mai. Adică la data de 12 mai, în 2024.
- Sărbătoarea de azi subliniază importanța mamei în viaţa de familie şi în universul copilului. Inițiativa acestei zile a avut-o lianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA) şi un grup de şapte parlamentari.
Citește mai mult despre ziua mamei în România
Protest cu mii de persoane la Tel Aviv, pentru eliberarea ostaticilor Hamas: "Negociază acum, demisionează mai târziu"
- Mii de oameni au protestat sâmbătă seara la Tel Aviv pentru eliberarea ostaticilor israelieni deținuți de gruparea Hamas, informează dpa, potrivit Agerpres.
- Au fost exprimate, de asemenea, critici puternice la adresa prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu şi solicitări pentru organizarea de alegeri.
- Protestatarii purtau bannere şi pancarte pe care scria "Negociază acum, demisionează mai târziu".
Citește mai mult despre protestele de la Tel Aviv.