Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, de la orele 8:30 și 20:00, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Patrick Mouratoglou, vinovat pentru suspendarea Simonei Halep. Antrenorul a recunoscut că i-a dat sportivei un supliment contaminat

  • Antrenorul Patrick Mouratoglou a recunoscut în premieră că el și echipa sa i-au recomandat Simonei Halep suplimentul contaminat care i-a adus patru ani de suspendare din turneele de tenisSimona Halep, suspendată patru ani pentru dopaj.
  • Într-un video postat pe contul său de Instagram, Mouratoglou spune că se simte responsabil pentru acuzația de dopaj.
  • Suspendarea Simonei Halep urmează să expire în 2026, atunci când sportiva va împlini 35 de ani. Ea a contestat decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la LausanneSimona Halep a depus la TAS apelul împotriva suspendării sale pentru dopaj.

Citește declarația completă făcută de antrenorul Simonei Halep

Ionel Arsene va fi extrădat din Italia. Decizia definitivă a fost anunțată de Ministerul Justiției

  • Curtea de Casație din Italia a decis predarea lui Ionel Arsene autorităților din România.
  • Hotărârea este definitivă, iar în scurt timp va fi predat autorităților din țară, a precizat Alina Gorghiu, ministra Justiției într-o declarație de presă.
  • Fostul președinte al Consiliului Județean Neamț a fost condamnat definitiv, de instanța română, la o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani și 8 luni, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.  

Citește mai mult despre decizia Curții de Casație din Italia cu privire la cazul lui Ionel Arsene

Teroriștii Hamas atacă trupele IDF care au încercat să deschidă ruta umanitară Salah Al-Din pentru evacuarea locuitorilor

  • La începutul zilei de astăzi, purtătorul de cuvânt arab al IDF a anunțat că, între orele 13:00-16:00, ruta Salah Al-Din din Fâșia Gaza va fi disponibilă ca rută umanitară pentru locuitorii din nordul Fâșiei Gaza care nu s-au deplasat încă spre sud pentru a se evacua pentru propria siguranță.
  • Organizația teroristă Hamas a exploatat fereastra umanitară pe care FDI a oferit-o rezidenților din Fâșia Gaza pentru a se deplasa spre sud, iar teroriștii au tras cu mortiere și rachete antitanc asupra trupelor FDI care au sosit și au operat pentru a deschide ruta. Nu au fost raportate răniți din FDI.
  • Acest incident dovedește încă o dată că Hamas exploatează populația din Gaza și o împiedică să acționeze în interesul propriei lor siguranțe.

Citește mai mult despre ultimele confruntări din războiul Israel-Hamas

România, codașă la economii: Un sfert din români nu au 1.000 de lei puși de o parte în caz de urgență

  • Românii nu prea rușesc să economisească, arată un studiu bancar. Un sfert din populația activă urbană, cu educație peste medie, spune că nu are cum să scoată din buzunar 1.000 de lei în caz de urgență, fără să se împrumute.
  • Studiul despre ”Gradul de alfabetizare financiară în rândul populației adulte, urbane, din România” arată că un sfert dintre români nu au bani puși deoparte astfel încât să facă față unei cheltuieli urgente de 1.000 de lei.
  • Mai mult, dacă ar fi să rămână fără un loc de muncă de pe o zi pe alta, 40% dintre respondenți nu ar rezista mai mult de o lună fără un venit. De asemenea, 30,1% dintre români spun că nu au cum să pună bani deoparte fiindcă au salarii prea mici și abia își asigură subzistența de la o lună la alta.

Citește mai mult despre motivele românilor pentru care nu pot economisi bani

ANM: Cod galben de ploi în București și alte 14 județe, până la ora 23:00

  • Capitala și alte 14 județe vor fi sâmbăta aceasta sub cod galben de ploi, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Alerta este valabilă până la ora 23:00.
  • Astfel, în intervalul orar 10:00 - 23:00, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu rafale de 55...65 km/h, izolat vijelii puternice (rafale de peste 70 km/h), averse moderate cantitativ, descărcări electrice şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi în intervale scurte sau prin acumulare 25 - 40 litri/mp.
  • Judeţele aflate sub Cod galben sunt: Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Prahova, Dâmboviţa, Ilfov, Constanţa, Călăraşi, Gorj, Târgovişte, Bacău (parţial) şi Bucureşti.

Citește mai mult despre alertele meteo emise de ANM

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE