Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

1.500 de soldați au depus jurământul de credință. Recruții au încheiat primele patru săptămâni de pregătire

  • Aproape 1.500 de soldați din toată țara, proaspăt recrutați, au depus jurământul de credință pentru țară.
  • Aceștia au încheiat primele 4 săptămâni de pregătire din cele 10 pe care trebuie să le parcurgă după recrutare.
  • În acest timp, au făcut marșuri cu tot echipamentul în spate, au avut trageri cu armele ori aruncări cu grenade, dar și instrucție de front.

Citește mai multe despre depunerea jurământului de către cei 1.500 de soldați.

Peste 100 de oameni arestați în timpul funeraliilor lui Alexei Navalnîi

  • Peste 100 de persoane au fost reținute de autoritățile ruse în întreaga țară, în timp ce aveau loc funeraliile lui Alexei Navalnîi, cel mai important opozant al lui Vladimir Putin.
  • El a fost înmormântat într-un cimitir din Moscova, unde mii de ruși au venit să-și ia rămas bun. Pe lângă numele său, ei au scandat și mesaje împotriva lui Vladimir Putin.
  • Liderii Germaniei și Franței au salutat  curajul de care au dat dovadă rușii prezenți la funeralii.

Citește mai multe despre arestările din timpul funeraliilor lui Navalnîi.

Congresul PES de la Roma. Pedro Sanchez: „Vom continua să construim o Europă a democrației, a libertății și a demnității umane”

  • Congresul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) a avut loc astăzi la Roma.
  • Liderii social democrați și-au lansat candidatul, în persoana lui Nicolas Schmit, la șefia Comisiei Europene.
  • În debutul Congresului, premierul spaniol Pedro Sánchez, a vorbit despre importanța social democrației pentru viitorul Europei.

Citește mai multe despre declarațiile lui Pedro Sánchez.

România, în Schengen aerian din 31 martie. Care este starea aeroporturilor din țară

  • Luna aceasta România intră în Schengen aerian.
  • Începând cu 31 martie, pasagerii nu vor mai trebui să stea la controlul de frontieră dacă ajung în spațiul de liberă circulație.
  • Unele aeroporturi se află în plin șantier, astfel că intrarea în Schengen aerian se va face în containere adaptate noilor cerințe.

Citește mai multe despre intraea României în Schengen aerian.

Iris Apfel, un simbol al universului modei din New York, a murit la vârsta de 102 ani

  • Iris Apfel, un simbol al universului modei din New York, subiect de expoziţii şi vedetă în mediul online, a murit vineri, la vârsta de 102 ani.
  • Iris Apfel a fost activă pe Instagram, cu o zi înaintea decesului.
  • Cu aproape 3 milioane de abonaţi pe platformă, ea a creat constant conținut de la evenimente, cum ar fi prezentările marilor creatori de modă la care asista şi defila cu imensul zâmbet roşu, în scaunul cu rotile.

Citește mai multe despre Iris Apfel.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE