De două ori pe zi, de la orele 8.30 și 20.00, Euronews România îți aduce un digest al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Românii și bulgarii, tot pe lista de așteptare pentru Schengen. Europarlamentar: Nehammer s-a comportat ca un Führer
- Spunem că avem filozofia cozii și aceasta întotdeauna ne-a lăsat undeva în antecamera Europei. Spunem că avem parteneri, avem aliați și, cu toate acestea, tot undeva la coadă stăm. Tocmai de aceea, această situație cu Schengen rămâne cea mai mare problema a României.
- La nivel de Parlament European se vorbește despre discriminare. Adică noi și bulgarii, cei care am rămas pe lista de așteptare, undeva în salon, afară, avem costuri mai mari, avem timp de așteptare mai mare și o birocrație deranjantă, mai ales pentru companii, pentru oameni.
- Facem o comparație între timpii de așteptare, iar diferențele sunt majore: de la 10 minute pentru ceilalți, la câteva ore pentru noi și uneori se prelungesc și la câteva zile acești timpi de așteptare, pentru că vorbim despre situații deranjante, cozi imense la graniță, ceea ce înseamnă costuri suplimentare.
Citeșe mai multe despre părerile europarlamentarilor români despre aderarea țării noastre la Schengen
Familia Pascu, trimisă în judecată. Trei membri ai aceleiași familii, trei acuzații diferite
- Vlad Pascu, şoferul drogat de 19 ani care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost trimis în judecată de DIICOT alături de părinţii săi, Miruna şi Mihail Claudiu Pascu.
- Informaţia apare pe portalul instanţelor de judecată, iar dosarul a fost trimis de DIICOT Tribunalului București.
- Tânărul de 19 ani şi mama lui sunt în prezent în arest preventiv, în timp ce tatăl este sub control judiciar.
Citește mai mult despre capetele de acuzare ale familiei Pascu
UNICEF: 20.000 de copii sinistrați zilnic din cauza fenomenelor meteo extreme
- 20.000 de copii de pe glob au fost nevoiți să își părăsească locuințele, în medie, în fiecare zi între 2016 și 2021, din cauza fenomenelor meteo extreme. Este concluzia celui mai recent raport UNICEF.
- Furtunile, inundațiile și incendiile care se vor produce în următorii 30 de ani ar putea crește la peste o sută de mii numărul copiilor sinistrați.
- La nivel mondial, schimbările climatice au lăsat deja milioane de oameni fără adăpost.
Citește mai multe detalii despre raportul UNICEF.
Postașii ies în stradă, în perioada 9-13 octombrie. Protestatarii cer să fie stopat declinul companiei
- Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) urmează să protesteze în perioada 9-13 octombrie la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, conform unui comunicat al organizaţiei.
- Pichetele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 10:00 - 12:00.
- În ceea ce priveşte motivele acţiunilor de protest, sindicatul menţionează lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant şi nediscriminatoriu care a condus la situaţia „inacceptabilă de astăzi din Poşta Română, în care circa 17.000 dintre angajaţi, adică 80% din personal, se află la salariul minim pe economie, indiferent de funcţie, studii, responsabilităţi, experienţă profesională”.
Citeșe mai mult despre nemulțumirile poștașilor care vor să iasă la protest
Nicolas Sarkozy, inculpat pentru încă două fapte în dosarul privind finanțarea campaniei sale electorale din 2007
- Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost dublu inculpat vineri, în cadrul unei anchete asupra unor manevre frauduloase menite să îl disculpe de suspiciuni privind o finanţare libiană a campaniei sale prezidenţiale în 2007, informează AFP, citând o sursă judiciară.
- Potrivit acestei surse, Sarkozy a fost inculpat pentru influenţarea unui martor, în legătură cu retractarea intermediarului franco-libanez Ziad Takieddine a acuzaţiilor sale împotriva lui la sfârşitul lui 2020, şi pentru participare la o asociere criminală în scopul comiterii infracţiunii de escrocare a justiţiei în grup organizat.
- Această decizie deschide calea către un posibil nou proces împotriva acestui nume important al dreptei franceze. Ea a fost luată în urma a circa 30 de ore de interogatoriu în total, în decurs de trei zile şi jumătate, întreprins de doi magistraţi financiari însărcinaţi cu această anchetă judiciară, deschisă în mai 2021 asupra acestei operaţiuni, denumită "Salvaţi-l pe Sarkozy" de unul dintre cei inculpaţi.
Citește mai multe despre dosarul lui Nicolas Sarkozy