De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Copiii blocați în Dubai au revenit acasă. Ansamblul folcloric a rămas blocat în Emirate, din cauza inundațiilor
- 20 de copii și doi profesori care au participat la un festival folcloric internațional s-au întors în România, după ce au rămas blocați în Dubai din cauza inundațiilor puternice care au blocat inclusiv traficul aerian.
- În momentul în care copiii și profesorii au vrut să plece spre aeroport, furtuna a făcut ravagii. Astfel, ei au rămas blocați în recepția hotelului, iar cursa aeriană la care aveau locuri rezervate a fost anulată din cauza inundațiilor.
- Ploile torențiale au afectat traficul inclusiv pe cel mai aglomerat aeroport din lume, care a fost închis temporar. Aeroportul Internațional Dubai încearcă să își revină după ploaia record căzută în Emiratele Arabe Unite.
Citește mai multe detalii despre inundațiile din Dubai.
Coaliție susține în continuare un candidat comun la Primăria Municipiului București. Marcel Ciolacu: „Domnul Cîrstoiu nu este un criminal”
- PSD și PNL vor avea un candidat unic la alegerile locale pentru Primăria Capitalei.
- Marcel Ciolacu l-a apărat pe Cătălin Cîrstoiu și a spus, că „acesta nu este un criminal, ci un medic de excepție”.
- Întrebat dacă medicul se află într-o situație de incompatibilitate, premierul a spus că nu a văzut vreun document care să demonstreze acest lucru.
Află mai multe detalii despre candidatul comun al Coaliției pentru Primăria Municipiului București.
Institutul pentru Studiul Războiului: Găgăuzia creează condiții pentru o posibilă agresiune rusă în Republica Moldova
- Găgăuzia, o mică regiune autonomă din sudul Republicii Moldova, cu 100.000 de locuitori, face noi pași în crearea condițiilor pentru o potențială agresiune rusă.
- Printr-un document, Adunarea Generală a Găgăuziei a făcut un apel în Parlamentul Republicii Moldova ca limbii ruse să i se acorde un statut juridic special, de limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova, așa cum precizează agenția rusă Tass.
- Într-un interviu pentru această publicație, Evghenia Guțul spune însă că factorii de decizie din Moldova se vor opune, pentru că Guvernul moldovean "este rusofob".
Citește mai multe detalii despre o posibilă agresiunea rusă în Moldova.
Bani europeni pentru lucrări de modernizare îndoielnice. Stâlpii de iluminat, recent montați în Cluj-Napoca, sunt strâmbi
- În Cluj-Napoca oamenii care locuiesc pe mai multe străzi reabilitate au postat pe rețelele sociale că stâlpii de iluminat recent montați sunt strâmbi.
- Constructorul dă vina pe șoferi, iar autoritățile locale susțin că stâlpii vor fi înlocuiți. Proiectul, de aproape zece milioane de euro, este în faza de recepționare.
- Proiectul de modernizare în valoare de zece milioane de euro a fost atribuit în urma unei licitații publice. Termenul inițial pentru finalizarea lucrărilor a fost în iunie 2023.
Vezi mai multe detalii despre lucrările de modernizare din Cluj Napoca.
Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență din Iași, după 20 de ani de planuri
- Două decenii în care sute de mii de pacienți au fost plimbați de la un spital la altul pentru investigații. Două decenii în care s-au pierdut bani, s-au făcut anunțuri triumfaliste în campanii, însă lucrările s-au tot amânat.
- Ministrul Sănătății a înfipt primul hârleț în pământ, un simbol pentru începerea lucrărilor la Spitalul Regional de Urgență de la Iași.
- În 2019, Ministerul Sănătății estima o investiție de 500 de milioane de euro, cu tot cu TVA. Acum costul e de 700 de milioane de euro.
Află mai multe informații despre lucrările de la Spitalul Regional de Urgență din Iași.