Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Furtună și inundații în Dubai și Qatar. Premierul Marcel Ciolacu se află în vizită în Qatar și Emiratele Arabe Unite

În 12 ore a plouat cât într-un an întreg în Dubai, după cum spun meteorologii, iar inundațiile cauzate de furtună au dus la închiderea aeroportului, pentru că pista devenise ca un lac. Iar acest aeroport este extrem de aglomerat și ocupă locul al doilea în lume, din acest punct de vedere.

Totul se întâmplă chiar în timp ce premierul Marcel Ciolacu se află în vizită în zona țărilor arabe, în Qatar și Emiratele Arabe Unite.

Inundații și furtuni istorice în țările arabe

Alerte de vreme rea sunt și în Arabia Saudită și Kuweit. Inundațiile au provocat pagube mari, iar în Oman au murit 18 oameni, dintre care zece copii și-au pierdut viața într-un autocar care a fost luat de ape. Totodată, școlile au fost închise în Oman și Emiratele Arabe Unite.

În Dubai, multe mașini au rămas blocate pe autostrăzi, care au devenit impracticabile. Unii oameni le-au și abandonat și au plecat. Din cauza cantității mari de precipitații, la metroul din Dubai, apa a ajuns până la gleznele oamenilor, potrivit presei locale.

Ploile sunt destul de rare în Emiratele Arabe Unite, cu atât mai puțin cele torențiale, iar în consecință, infrastructura nu a făcut față. Astfel, au apărut pe rețelele de socializare imagini chiar și cu un complex comercial inundat sau cu case pline de apă.

Din cauza frontului de precipitații care se deplasează prin Golful Oman, peninsula Arabică este lovită de aceste probleme, cara au ajuns și în Bahrain, unde a fost emis un avertisment pentru cetățeni, în care li s-a spus să nu se apropie de copaci sau de panourile publicitare.

Aflat în vizită în țările arabe, Marcel Ciolacu le-a transmis românilor stabiliți în Qatar că își dorește ca ei să revină în România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE