Tancurile de luptă Abrams care vor intra în înzestrarea Forţelor Terestre Române vor fi livrate, începând cu anul 2026, în cea mai modernă versiune a acestui model, care se află şi în dotarea armatei SUA, au declarat, miercuri, surse oficiale din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), citate de Agerpres.
Pentru siguranţa aprovizionării, MApN va implica industria naţională de profil pentru furnizarea suportului logistic integrat, arată aceleaşi surse.
SUA vinde României 54 de tancuri de luptă Abrams
Congresul SUA a fost notificat, pe 9 noiembrie, anul trecut, privind vânzarea către România a 54 de tancuri de luptă Abrams M1A2 SEPv3 şi 12 derivate pe saşiu de tanc, muniţie şi simulatoare pentru instruire. Valoarea estimată a contractului se situează în jurul sumei de 1,07 miliarde de dolari, în concordanţă cu aprobarea prealabilă a Parlamentului României.
Conform legislaţiei americane, Congresul SUA a fost notificat cu o valoare iniţială mai mare, de aproximativ 2,5 miliarde de dolari. După aprobarea de către Congres, guvernele României şi Statelor Unite vor semna contractul de tip LoA (Letter of Acceptance), achiziţia de către partea română urmând a se realiza la valoarea estimată şi aprobată de Parlamentul României.