Armata rusă a cucerit aproape 300 de kilometri pătrați într-o săptămână în estul Ucrainei, scrie presa internațională pe baza informațiilor publicate de Institutul american pentru Studiul Războiului. Este cel mai mare avans înregistrat de Moscova în ultimul an și jumătate, notează analiștii. De cealaltă parte, Kievul anunță că armata Ucrainei a reușit să stabilizeze parțial situația pe frontul din Harkov și a bombardat o bază militară rusească din Peninsula Crimeea.
Rusia a cucerit aproape 300 de km pătrați în șapte zile, cel mai important avans din ultimul an și jumătate de război
Armata Moscovei bombardează constant regiunea Harkov. Întăririle trimise de Kiev în zonă au reușit să respingă patru atacuri rusești, dar au fost înregistrate victime. Între timp, în continuă evacuarea civililor. Peste 8.700 de oameni au fost duși de polițiști și voluntari în zone mai sigure.
Localnică: „Am locuit în Ohrimivka împreună cu fiica mea care are dizabilități. Satul a fost bombardat și acum este practic distrus. 35 de case au rămas intacte. În timpul bombardamentelor, ne adăposteam în subsol”.
Yaroslav Karasov, voluntar: „De regulă, oamenii care ajung la noi sunt foarte stresați. Vorbim de refugiați care și-au mai părăsit casele cel puțin încă o dată în trecut. De exemplu, am întâlnit oameni care au locuit lângă Bahmut, apoi s-au mutat în Vovchansk sau în alte localități din zonă. Și acum au fost nevoiți să plece din nou”.
La șapte zile după tentativa eșuată a soldaților ruși de a sparge linia frontului din Harkov, președintele Volodimir Zelenski susține totuși că situația s-a stabilizat aici.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Forțele de Apărare și Securitate ale Ucrainei, toate unitățile implicate, au reușit să stabilizeze parțial situația. Ocupantul, care a intrat în regiunea Harkov, este distrus cu toate mijloacele disponibile. Artileria, dronele și infanteria noastră sunt folosite cu precizie”.
Situația este complicată și pe frontul din Herson. În urma bombardamentelor de miercuri, mai multe clădiri au fost grav avariate și 18 oameni au fost răniți.
Martor: „Am auzit o explozie. Apoi, tavanul s-a prăbușit, iar eu am fugit (din apartament n.r.)”.
În timp ce Rusia anunță că avansează pe frontul din Ucraina, tot mai multe țări occidentale își anunță participarea la summitul de pace care va avea loc la mijlocul lui iunie, în Elveția. Reprezentanții a 50 de state au confirmat prezența la evenimentul care are scopul de a deschide calea pentru un proces de pace în Ucraina. Organizatorii au lansat invitații pentru 160 de delegații.