Economiștii avertizează că taxarea tranzacțiilor bancare nu este o măsură specifică statelor civilizate și nici nu este eficientă economic. Propunerea este inclusă în pachetul pentru reducerea deficitului, discutat la această oră de liderii politici la Cotroceni, potrivit surselor Euronews. Nemulțumiri sunt și în rândul cetățenilor, care spun că nu vor mai face plăți online sau la POS dacă propunerea se va concretiza.
Economiștii avertizează că taxarea cu 1 sau 3 la sută a tranzacțiilor bancare ar determina populația să evite plățile cu cardul.
Emilian Duca, consultant fiscal: „Eu nu am întâlnit astfel de taxe în state civilizate. Am auzit că astfel de taxe ar fi fost în state ca Brazilia, la un anumit moment, pe o durată de 10 ani de zile, în Venezuela, state care nu reprezintă un reper - nici democratic, nici din punct de vedere al dezvoltării economice în acest moment. Cred că ar trebui să înceteze cu astfel de măsuri creative.
Trebuie să se oprească cu creșterile de taxe, pentru că ele au ajuns la un nivel destul de ridicat în ultimii ani. Dacă au nevoie de bani urgent la bugetul de stat, nu există altă metodă decât prin creșterea TVA-ului”
Taxa pe tranzacții bancare, criticată de experți. „Avem de-a face într-adevăr și cu risc de evaziune fiscală”
Sergiu Mișcoiu, director la centrul de cooperări internaționale: „Elementele cele mai excentrice au fost cele mai interesante de luat în discuție, de exemplu, taxa aceasta pe tranzacții bancare, care cu siguranță nu va fi aplicată. Așa decredibilizezi discuțiile privind reformele, introducând ceea ce se numește în limbajul mai trivial șopârlele, tocmai pentru ca atenția să fie captată de acele discuții.”
Cristian Năsulea, profesor de economie mondială: „Ideea de a penaliza oamenii pentru că folosesc plăți electronice și instrumente financiare absolut normale într-o lume modernă și civilizată, ne va duce exact în direcția inversă față de ce ar trebui să urmărim. Vorbim aici de o creștere a tendinței de utilizare a numerarului, de o reorientare către alte instrumente financiare sau chiar către conturi bancare în alte țări. Avem de-a face într-adevăr și cu risc de evaziune fiscală.”
România, codașă la plățile digitale în UE
Deși România este codașă în Uniunea Europeană la plăți digitale, datele Băncii Naționale arată că numărul cardurilor bancare emise creşte de la an la an şi a depășit 20 de milioane. Direct proporțională e și creșterea plăților cu cardul. Au fost efectuate peste 337 de milioane de tranzacții doar în 2023, de 6 ori mai multe decât în 2020, potrivit datelor BNR. Însă, unii români sunt gata să renunțe la plățile electronice dacă vor fi introduse taxe pe tranzacții.
Bărbat din Craiova: „Aș folosi mai mult cash. Eventual să renunț de tot, acolo unde se poate, la plățile online și cu cardul.”
Bărbat din Craiova: „Vedeți dumneavoastră, omul pentru ăia 3 lei pe care îi pune statul în plus nu mai prea sare calul. Cum să vină ăla să-mi bage mâna în buzunar să ia din bănuțul ăla muncit.”
Turist în Mamaia: „Nu e în regulă, sunt banii noștri. Noi am plătit o dată impozit, de ce să mai plătim încă o dată sau cine știe de câte ori?! La orice obiect cumpărat, adaos comercial. Deficitul nu e la noi, nu e de la noi, e de la ei.”
Turistă în Mamaia: „Mai are să ne bage pe aer, pe aerul pe care îl respirăm și... Pe toate le bagă. O să plecăm afară cât de curând și în vacanțe, și să ne tratăm, oricum nu benecifiem de nimic în România asta.”
Femeie: „Cu bani cash noi nu umblăm. E o nebunie asta, să ne ia atâția bani la fiecare tranzacție.”
Cine a propus taxa pe tranzacții bancare
Taxarea tranzacțiilor cu cardul a fost propusă de UDMR în cadrul negocierilor privind pachetul de reducere a deficitului, potrivit surselor Euronews România. Ungaria a introdus o astfel de taxă în 2013, măsură criticată de mulți specialiști.