Un alt fenomen în câmpul muncii îi îngrijorează pe angajatorii din întreaga lume, iar acesta nu este The Big Quit cunoscut drept Marea Demisie, ci Demisia Silențioasă (Quiet Quitting), o altă modalitate prin care angajații reacționează în fața muncii excesive.
Însă Demisia Silențioasă (Quiet Quitting) nu este implicit o demisie de la locul de muncă sau cel puțin nu una imediată, ci este văzută în multe situații drept o renunțare treptată a angajutului de a se autodepăși, dar și de a face eforturi suplimentare pentru proiectele la care lucrează.
Fie că este vorba de o detașare mentală de la locul de muncă și de îndeplinirea sarcinilor minimale esențiale, fără a veni cu ceva în plus, fie că este doar o manieră de protest împotriva culturii corporatiste, Demisia Silențioasă (Quiet Quitting) este un strigăt de ajutor pentru atingerea unui echilibru între viața profesională și cea personală.
Termenul are o conotație destul de negativă, chiar pasiv-agresivă. Însă cei care recunosc că nu mai fac un efort suplimentar – incluzând experții în resurse umane, care sunt martori ai acestei tendințe – spun că de fapt este pozitiv și sănătos că angajații își stabilesc limite mai clare între viața privată și cea de la locul de muncă.
"Aș prefera ca oamenii să spună că de fapt discuția este despre a trăi viața rațional și nu neapărat că își dau Demisia Silențios", a declarat, pentru Euronews Next, Paula Allen, cercetător LifeWorks.
"Este vorba despre rațiune, despre cum să nu te epuizezi și totodată să nu își pui obstacole în a fi cel mai bun. Este despre stabilirea unor priorități și despre a nu renunța la ele", a completat aceasta.
Euronews Next a vorbit cu patru angajați care au recunoscut că au încercat Demisia Silențioasă (Quiet Quitting), dar care în cele din urmă au renunțat la locurile de muncă, printr-o demisie reală.
Suprasolicitare și epuizare, într-un cuvânt Burnout
Pentru Natalie Pearce, o tânără de 31 de ani din Londra, Demisia Silențioasă (Quiet Quitting) a survenit când lucra în calitate de consultant într-o firmă, iar medicul a diagnosticat-o cu burnout.
"Simțeam de mult timp că încercam să jonglez cu prea multe deodată, din cauza fricii că, dacă nu o fac, lucrurile o vor lua la vale, iar colegii mei vor avea de suferit. Deseori descriam acest lucru ca și cum aș fi simțit că îmi este ciopârțit creierul în atât de multe bucăți, încât nu mai aveam ce să ofer celorlalți", a spus ea.
"Nu cred că există vreun job care să îi aducă pe oameni în punctul în care să se deconecteze în totalitate de la muncă, așa că am știut că atunci când mă voi întoarce la birou, ceva trebuie să se schimbe radical”, a mai explicat Natalie.
"Chestia interesantă este că nu cred că mulți oameni au observat schimbarea, cu excepția celor mai apropiați mie", a mai completat aceasta.
"Mi-am făcut treaba în continuare, am fost capabilă să o fac bine, dar mă eliberasem de presiunea de a face mai mult și mai mult", a spus ea.
Etapa Demisiei Silențioase a durat aproximativ un an, înainte ca tânăra să își dea demisia literalmente și să pună bazele unei afaceri proprii, o firmă de consultanță care ajută companiile să dezvolte o cultură sănătoasă a muncii.
Studiile recente privind bunăstarea la locul de muncă sugerează că lupta lui Pearce – de la suprasolicitare, la epuizare și dezangajare treptată – nu este una izolată.
Angajații se simt din ce în ce mai stresați și suprasolicitați, arată Winningtemp, o companie tehnologică de resurse umane care realizează sondaje privind bunăstarea angajaților și măsoară satisfacția acestora la locul de muncă.
"Angajatorii trebuie să înțeleagă că în acest moment trebuie să facă eforturi suplimentare pentru a rămâne atractivi atât pentru noii recruți, cât și pentru angajații pe care îi au deja", a declarat Sara Holmberg, șefa resurselor umane a Winningtemp, pentru Euronews Next.
Companiile trebuie să înceapă să pună întrebările potrivite, a mai spus ea, "să aibă conversații deschise cu privire la nivelul de stres, cu privire la ce presupune job-ul, care sunt limitările pe care le are, darși alte detalii relevante".
"Și nu este o conversație care are loc o dată pe an. Este o conversație continuă care trebuie purtată în fiecare zi", a conchis Sara.
Care este declanșatorul Demisiei Silențioase?
Comunicarea deficitară cu conducerea companiei îi poate determina cu ușurință pe angajați să nu se simtă apreciați și, în cele din urmă, să recurgă la Demisia Silențioasă.
Este ceea ce i s-a întâmplat și lui August Gawen, care a lucrat vreme de 13 ani în domeniul caritabil și se simțea în mod constant presată să facă prea multe cu prea puțin timp și resurse.
"Când le-am spus că mă simt foarte stresată și că mă simt stresată chiar și în legătură cu plecarea în concediu, pentru că erau atât de multe de făcut, șefii mi-au spus «ei bine, ai putea să nu-ți iei concediu». Iar eu am zis «nu, nu se va întâmpla asta»", a declarat femeia de 33 de ani.
O călătorie de recuperare
"Am început să lucrez doar în intervalul alocat mie, să refuz termenele nerezonabile și să îmi iau tot timpul liber. Acest lucru a dus într-adevăr la o îmbunătățire a sănătății mele mentale", a mai precizat ea.
Cu toate acestea, a face un pas înapoi de la munca în exces a fost o provocare într-un domeniu "în care toată lumea este încurajată să facă mai mult decât trebuie pentru o cauză nobilă", a declarat Gawen, menționând că sectorul caritabil nu se mândrește cu multe modele de urmat, atunci când vine vorba de un echilibru sănătos între viața profesională și cea privată.
"În cele din urmă, mi-am dat seama că inclusiv încercarea de a Demisiona Silențios într-un mediu atât de tensionat este cam imposibilă", a adăugat ea.
Această etapă a durat aproximativ șase luni, înainte ca femeia să demisioneze literalmente, iar trei luni mai târziu și-a înființat propria afacere și a devenit coach.
"Îmi place ceea ce fac. Nu mă mai aflu într-un mediu de lucru toxic și pot să am grijă de sănătatea mea mentală și fizică mult mai bine decât dacă aș lucra pentru altcineva" a conchis ea.
Muncește pe măsura salariului, dar nu uita cât valorezi
Lauren Schneider, o tânără de 29 de ani din SUA a Demisionat Silențios, după ce i-a fost refuzată o mărire a salariului la care spera și pentru care muncea din greu. Ea a plecat din jurnalismul de televiziune în comunicare și relații publice.
”A fost primul meu loc de muncă în afara redacției de știri. Eram atât de obișnuită cu munca până la epuizare, încât nu credeam că există alternativă”, a spus tânăra.
"Munceam în plus ca și cum aș fi muncit pentru trei locuri de muncă distincte. Nu făceam doar ceea ce figura în fișa postului meu. Când am adus acest lucru în discuție, în cadrul unei evaluări profesionale, am înaintat și o prezentare completă a costului fiecăruia dintre aceste locuri de muncă, dacă televiziunea ar fi angajat alți oameni sau dacă ar fi externalizat munca. Aduceam economii companiei de sute de mii de dolari, făcând treaba singură și făcând-o bine", a explicat ea.
"Când am cerut să ia în considerare posibilitatea de a-mi acorda o mărire de salariu mai mare, peste plafonul de 3%, mi-au spus «Lauren, ești prea targetată. Oamenii care merită promovări și măriri de salariu au altă strategie»”, a mărturisit fosta jurnalistă.
"Am văzut negru în fața ochilor. A fost ca și cum nu mai trebuia sa aud nimic. Lor nu le pasă. Ar putea să spună că fac o treabă minunată, dar e un combustibil care doar mă alimentează pentru a da și mai mult, fără un rezultat concret pentru mine”, a declarat tânăra.
"În acel moment, am ieșit din birou și am recurs la Demisia Silențioasă. Mi-am dat seama că ar fi trebuit să fac doar atât cât sunt plătită și nimic mai mult", a completat aceasta.
Două luni mai târziu, a intrat în concediu de maternitate și nu s-a mai întors vreodată în redacție. A demisionat, a fost antreprenoare o vreme și ulterior s-a angajat în comunicare, unde câștigă 30.000 de euro pe an în plus față de cât câștiga înainte.
"Acum îmi dau seama ce înseamnă ca oamenii să te aprecieze și să fii recompensat în mod corect", a spus ea.
Demisia silențioasă este ușor pasiv-agresivă
”Am simțit că am o atitudine pasiv agresivă când am optat pentru Demisia Silențioasă, adică am fost tratată într-un anumit fel și am răspuns pe măsură. Însă are și o notă pozitivă: le dă posibilitatea oamenilor de a se aprecia la adevărata lor valoare. Iar noi, angajații, cere doar corectitudine”, a completat ea.
"Nu înțeleg de ce este atât de apreciată cultura burnout. Celebrăm oamenii care muncesc atât de mult până în punctul ridicolului. Nu avem un echilibru între viața profesională și cea privată, iar acest lucru a devenit pur și simplu norma. Așa că eu cred că oricine face contrariul și încearcă să recupereze echilibrul în propria-i viață este perecput ca fiind în contradicție cu ceea ce vrea America corporatistă să facem", a conchis femeia.
Pandemia ne-a schimbat percepția asupra muncii
Amie Jones, de 37 de ani, și-a început cariera în marketing și a fost, după spusele sale, "o carieristă plină de ambiție", până când a devenit șefă de comunicare la o organizație non-profit din Marea Britanie.
"Programul era lung și job-ul meu era stresant, dar acesta era locul de muncă mult visat meu și eram atât de fericită că am reușit", a spus ea.
Perspectiva asupra muncii i s-a schimbat când o prietenă din facultate i-a spus că va munci doar trei zile pe săptămână. Apoi a venit pandemia COVID-19, depresia postnatală și pierderea unei persoane dragi.
Amie a declarat că a început să recurgă la Demisia Silențioasă, atunci când a realizat că nu o face fericită să fie un șoricel pe o rotiță.
A început să respecte programul, să refuze plecările sau munca în timpul nopții și a încetat să mai răspundă la apeluri sau la e-mailuri acasă sau în weekend.
Acest exercițiu de stabilire a unor limite a durat aproximativ un an, apoi a demisionat pe bune. Însă nu i-a fost ușor.
"Sunt o persoană competitivă și sunt o persoană care face pe plac oamenilor”, spune Amie. I-a fost dificil să renunțe, dar Demisia Silențioasă a venit cu timp "pentru a mă gândi la ale mele, pentru a fi cu familia, pentru a mă odihni".
În cele din urmă, ea și-a înaintat demisia și a lansat Kind Kids Book Club, un club de carte pentru copii. Acum, fiind propriul ei șef, apreciază flexibilitatea programului și timpul pe care îl poate petrece cu cei trei fii ai săi.
Ar trebui să încerc Demisia Silențioasă?
"Cred că merită neapărat să încerci", a spus Jones. "Nu este atât de negativ pe cât pare. De fapt, este vorba despre stabilirea unor limite bazate pe ceea ce funcționează pentru tine. Și, de fapt, ceea ce ar putea ieși din asta și ceea ce ai putea obține din asta ar putea fi cu adevărat bun pentru tine".
Natalie Pearce sugerează angajaților care se gândesc la "Demisia Silențioasă" să își evalueze cu atenție situația.
"Nu vă mai bucurați de rolul la locul de muncă sau de munca pentru angajator? Lucrați peste capacitate și doriți să vă asigurați că acest lucru este temporar?", sunt întrebări pe care angajatul trebuie să și le pună.
"Dacă sunteți într-o perioadă de stagnare la actualul loc de muncă, atunci probabil că este mai bine să începeți să căutați un nou loc de muncă. Dar dacă este mai degrabă vorba de faptul că lucrați peste pragul dumneavoastră și aveți nevoie de reechilibrare, atunci v-aș sugera să vă revizuiți limitele și să le comunicați șefului, pentru a-l ajuta să înțeleagă cum să lucrați cel mai eficient", mai spune Pearce.
Alți experți consideră că Demisia Silențioasă nu este o expresie tocmai fericită, pentru că determină angajații să creadă că trebuie să se retragă în liniște de la actualul loc de muncă și să înceapă ulterior un proces similar într-o altă companie.
Echilibrul, distracția, socializarea, dar și munca, alături de satisfacțiile ei sunt importante pentru fiecare dintre noi. Trebuie să avem priorități, dar și activități care să ne mențină starea de bine.
August Gawen subscrie acestor sfaturi.
"Vreau doar să încurajez oamenii să își recupereze timpul și să își recupereze viața, pentru că nu totul se rezumă la muncă", spune August.
"Munca vine și pleacă, dar nimic nu este mai important decât sănătatea, timpul cu familia și prietenii. Acestea sunt lucrurile care contează cu adevărat", a conchis aceasta.
