Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cătălina Ponor, de cinci ori medaliată la Jocurile Olimpice, inclusă în Gymnastics Hall of Fame

Cătălina Ponor a fost inclusă în Gymnastics Hall of Fame, galeria legendară a sportivilor care au contribuit esential la dezvoltarea gimnasticii mondiale. Ceremonia, aflată la cea de a 25-a ediție, a avut loc la Oklahoma, Statele Unite, orașul unde locuiește Nadia Comăneci.

Persoanele care au contribuit la dezvoltarea gimnasticii

Tripla campioană olimpică de la Atena 2004 este cel de-al 12-lea reprezentant al gimnasticii româneşti inclus în Gymnastics Hall of Fame, printre celelalte nume aflându-se Nadia Comăneci, Daniela Silivaş, Octavian Bellu, Lavinia Miloşovici sau Andreea Răducan, relatează Agerpres.  

Cătălina Ponor are 34 de ani și este una dintre cele mai longevive gimnaste pe care România le-a avut vreodată, fiind participantă la 3 ediții ale Jocurilor Olimpice, unde a cucerit 5 medalii. Ea s-a retras din activitate în anul 2017.

La ceremonia de la Oklahoma, la care Cătălina nu a participat, printre invitaţii de onoare s-au numărat Daniela Silivaş şi Nadia Comăneci.

Ponor a obţinut cinci medalii la Jocurile Olimpice, dintre care trei de aur în 2004, la Atena, la bârnă, sol şi cu echipa, palmaresul său cuprinzând şi cinci medalii la Mondiale, precum şi opt la Europene

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE