Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Carmen Iohannis, primită de Jill Biden la Casa Albă: „Carmen, a fost minunat să te avem aici”

Carmen Iohannis a fost primită de Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, la Casa Albă, acolo unde se află și Klaus Iohannis. Preşedintele României a primit, miercuri, Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european, în cadrul unei gale care a avut loc la Washington. Iohannis este primul şef de stat european onorat cu această distincţie, în cei 24 de ani de la înfiinţarea sa, a informat Administraţia Prezidenţială.

Jill Biden, mesaj pentru Carmen Iohannis

Jill Biden a publicat pe Facebook două imagini în care apar ea și soția președintelui României, Carmen Iohannis.

În prima fotografie, cele două prime doamne sunt la Casa Albă, stau în picioare una lângă cealaltă și zâmbesc.

Cealaltă poză a fost făcută în timpul vizitei lui Jill Biden în România, în luna mai 2022, într-o sală de clasă la o şcoală din Bucureşti, iar cele două sunt aşezate pe scaune, se privesc şi își strâng mâna.

Jill Biden a scris și un mesaj cu această ocazie.

„Carmen, a fost minunat să te avem la Casa Albă după ce m-ai primit cu drag în România acum doi ani. Nu voi uita niciodată modul în care tu şi poporul român v-aţi deschis braţele pentru refugiaţii care plecau din Ucraina. A fost, şi încă este, o adevărată sursă de inspiraţie”, a spus Prima Doamnă a Statelor Unite, pe Facebook.

Declarațiile ale lui Iohannis, după întâlnirea cu Biden

„Am avut, la Casa Albă, o întrevedere foarte bună cu Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Joe Biden. Vizita coincide și cu un moment aniversar pentru România, s-au împlinit 20 de ani de când România a devenit stat membru al NATO. Anul acesta sărbătorim 75 de ani de la înființarea Alianței Atlanticului de Nord.

Am discutat cu Președintele Biden despre Parteneriatul Strategic dintre țările noastre, cum îl putem face mai puternic și cum îl putem aprofunda, astfel încât să răspundă provocărilor cu care ne confruntăm în acest context global extrem de complicat”, a spus Iohannis, după întâlnirea cu președintele SUA, Joe Biden.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE