Canapeaua Euronews a ajuns și pe plajă, suntem în stațiunea Mamaia, iar invitat este șeful salvamarilor din Constanța, cel care pe timpul sezonului estival are responsabilitatea a zeci de mii de turiști care să își petreacă vacanța în această zonă.
De de 25 de ani veghează plajele din Constanța și Mamaia și de multe ori și-a riscat viață pentru a salva din valuri oamenii aflați în primejdie.
O muncă extrem de riscantă și o responsabilitate imensă, mai ales în timpul sezonului estival.
”E foarte greu, au fost multe situații în care persoane pe care le-am avertziat, le-am rugat să nu intre în apă, au fost situații în care nu am mai putut face nimic, nu au mai reușit manevrele de resuscitare, trebuie să înțeleagă că sunt foarte puține secunde, rareori minute în care poți să faci ceva să salvezi.”, a declarat Gabi Culea, salvamar.
Fondurile nerambursabile de la Uniunea Europeană au contribuit și ele la salvarea de vieți la malul mării.
”Noi am avut o șansă foarte mare, datorită acestor fonduri am putut să dezvoltăm o școală de salvamari, am putut să facem un bazin de înot, am reușit să instruim 500 de salvamari, scafandri, am avut șansa să avem o echipă din Germania să colaborăm, plus achiziționarea de echipamente fără asta nu am fi reușit, faptul că putem accesa fonduri ne deschide noi orizonturi”, a adăugat acesta.
Uniunea Europeană le-a deschis salvamarilor drumul către schimburi de experiență, iar asta a făcut ca plajele de la noi să fie mai sigure.
Ce înseamnă UE pentru tine?
”Libertatea de a putea ieși din țară, am putut merge în multe zone să învățăm ce înseamnă serviciul salvamar pe multe plaje din Europa, am făcut beach patrol cu ei, să învățăm să putem aduce și noi informații noi”, a mai spus el.
Mergi la vot?
”Întotdeauna, sunt primul mă pregătesc de dimineață, doresc ca toată lumea sp meargă la vot, atât timp cât reușim să ne exprimăm, indiferent pe cine alegem, e important că ne pasă”, a relatat Gabi Culea.
Dacă ai sta de vorbă cu eurodeputat ce i-ai transmite?
”Cei care ne reprezintă indiferent de culoarea politică să facă echipă pentru noi pentru că sunt foarte multe domenii și sunt ferm convins că sunt oameni care se dedică pe domeniul lui. Atâta timp cât se face echipă si se trage la aceeași căruță lucrurile se mișcă, chiar dacă nu sunt imediat, se mișcă.”, a conchis salvamarul.