Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

BTS x ARMY. Cum își ajută artiștii fanii să treacă peste momente dificile prin muzică și prezența din social media

BTS este formația de k-pop care a luat cu asalt o lume întreagă. Nu doar că au încălzit inimile fanilor cu muzica lor, dar le-au oferit lecții importante de viață și au abordat teme sensibile de-a lungul carierei. Mai multe despre subiect, vorbim cu Oana, care face parte din armata lor de fani, ARMY. 

„Eu consider că viața este destul de nașpa și nu îmi e frică să o spun. Se întâmplă mai multe lucruri rele decât bune și, automat, ai nevoie de ceva care să te scoată din acel ciclu continuu de numai lucruri rele. Iar în cazul meu asta a fost BTS. Arta lor pur și simplu m-a salvat. Mi-au adus puțină bucurie în momentul în care am avut nevoie și am învățat multe alte lucruri de la ei, cum ar fi să mă iubesc mai mult, să am mai multă grijă de mine, să-mi găsesc hobby-uri care să mă aducă într-o stare mult, mult mai bună față de cum eram înainte”.

Oana este doar unul dintre cei peste 90 de milioane de fani – estimați - la nivel mondial, pe care BTS i-a ajutat. Iar ARMY este, fără doar și poate, cel mai mare fandom din lume. Fanii trupei de k-pop s-au regăsit nu doar în muzica celor șapte membrii, dar și în mesajele transmise de aceștia. Mesaje de încurajare, de susținere către fani - mesaje despre sănătatea mintală. Prin dans, prin vestimentație, prin versuri – care de multe ori nici măcar nu trebuiau traduse, fanii și-au găsit puterea în BTS.

„Nu este neapărat nevoie să înțelegi tot ce spun ei, cuvânt cu cuvânt, ca să înțelegi care este mesajul piesei sau care este vibe-ul piesei. Foarte mult mă focusez pe acest vibe, ce-mi transmite. Uite de exemplu, Yoongi a scos recent un album, iar într-una dintre piesele sale, Amygdala, el își spune povestea vieții, care nu este tocmai fericită.

Vorbește despre accidentul pe care l-a avut în timp ce era trainee (n.r. înainte ca trupa să debuteze) la BTS, vorbește despre problemele de sănătate ale părinților. Nu este o piesă veselă. În momentul în care am ascultat-o, mi-a dat acest sentiment: este ceva serios, e un alt mood, nu e genul de piesă veselă. Iar în momentul în care am căutat și versurile, le-am tradus și am văzut despre ce este vorba, m-a emoționat și mai mult. Dar ideea este că sentimentul era același, doar că era amplificat”, ne-a mai spus Oana.

Versurile melodiilor nu au nevoie de traducere – ele se ascultă cu sufletul

BTS se ascultă cu sufletul, pentru că membrii se joacă mult cu cuvintele – folosesc metafore pe care nu le poți înțelege cu o simplă traducere. Un studiu făcut de Yale care analizează impactul BTS asupra sănătății mintale ne spune că membrii trupei au folosit tehnici psihologice pentru a își ajuta ascultătorii să se lupte cu depresia, anxietatea și tulburările de alimentație pe durata pandemiei. Studiul ne spune că în perioada în care planeta a luat o pauză din cauza COVID, trupa de k-pop a folosit repetitiv cuvântul room – cameră în melodiile lansate în acea perioadă, dorind să creeze un spațiu virtual în care atât artiștii, cât și ascultătorii să proceseze crunta realitate. Cel mai bun exemplu este melodia Fly to my room”, primul vers din melodie fiind „This room is all I have” – acesta cameră este tot ce am. Pentru a oferi o perspectivă pozitivă, naratorul ne spune mai apoi – I'll change this room into my world” – Voi schimba acesta camera, în lumea mea întreagă.

Oana ne povestește că și pe ea BTS a ajutat-o pe perioada pandemiei, moment în care a și devenit parte din ARMY.

„Am avut șansa să-i cunosc pe BTS fix când am avut cea mai mare nevoie de ei, și anume în pandemie, pentru că știm cu toții, ne-a lovit destul de tare. A fost o schimbare foarte bruscă și n-ai știut exact ce să faci ca să nu te afecteze. Personal, nici nu mi-am dat seama cât de afectată am fost până când nu m-am trezit într-o dimineață și am realizat eu nu mai am un zâmbet pe față. Iar ei au reușit cumva să-mi redea acest zâmbet.”

Campania LOVE MYSELF, în parteneriat cu UNICEF

BTS ne spune că totul începe cu iubirea de sine – de aici și campania lor LOVE MYSELF, făcută în parteneriat cu UNICEF.

Iar să te iubești pe tine este mai greu decât să iubești pe altcineva. Ce ne-au învățat? Că nu trebuie să îți câștigi odihna, că tu te definești pe tine, nu trebuie să aștepți acordul sau aprobarea altor persoane. Mai învățăm și că sănătatea mintală este la fel de vitală ca cea fizică și că este ok să nu fii ok. De asemnea, primești fix atâta iubire câtă dai. Și că tot veni vorba de iubire: nu toată lumea te va îndrăgi. Și nu uita, succesul arată diferit pe fiecare dintre noi.

Acestea sunt doar câteva dintre lecțiile oferite de BTS în mod activ, constant, și în interacțiunea cu fanii, ne-a mai povestit Oana.

„Ei au încercat foarte mult să ne ajute pe noi, fanii lor, și în perioada de pandemie, dar și înainte. Au avut un întreg concept de love yourself. Au scos piese pe tema asta, au făcut turnee pe chestia asta, nu le-a fost teamă să vorbească în public despre perioadele în care poate că nu erau cei mai fericiți. Știau să asculte, să ne asculte pe noi când le spuneam pe live-uri: nu mă simt bine, nu sunt ok. Atunci ei ne răspundeau și ziceau: ok, e în regulă, nu este absolut nicio problemă să nu fii ok acum, dar încearcă cât poți tu de mult să fii mai bine în fiecare zi. Toți membrii țin foarte mult la fanii lor și își rup o parte din timp pentru a face live-uri, pentru a-i întreba cum mai sunt, pentru a vedea ce mai fac în general. Fiecare a venit în timp cu un fel de concept al live-ului, știi cam ce urmează să se întâmple.”

BTS a reușit ceea ce nu multi artiști pot: să creeze o comunitate puternică, în care să își ajute fanii într-un mod real, pragmatic, să lupte cu momentele mai puțin plăcute din viață. Cei șapte membrii le-au dat puterea de a merg mai departe, iar acestia, la rândul lor, au transformat BTS în una dintre cele mai cunoscute trupe la nivel mondial.

Locație filmare: kpop.ro, București

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE