Un nou concept de tabără pentru copii a fost inițiat în această vară de Poliția de Frontieră Română. ”Border Police Kids Academy” îmbine activităţile instructive şi amuzante cu disciplina şi rigurozitatea.
La această ediție participă douăzeci de elevi, fete şi băieţi, cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani, din întreaga ţară, între care și copii ai refugiaților ucraineni, care s-au înscris în urma anunțului făcut pe site-ul instituției (www.politiadefrontiera.ro).
Printre aceştia, trei copii sunt de naționalitate ucraineană, selecţionaţi cu sprijinul Organizației Internaționale pentru Migrație.
Unde are loc tabăra pentru copii și ce activități desfășoară
Border Police Kids Academy se desfășoară la Şcoala de Perfecţionare a Pregătirii Personalului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin care se află în apropierea Dunării.
Cei mici pot descoperi atribuţiile instituţiei, valorile acesteia şi activităţile pe care le desfăşoară un polițist de frontieră în munca de zi cu zi.
Printre activitățile desfășurate până acum, copiii au putut vedea cum sunt scanate documentele de călătorie și cum pot fi luate amprentele
Totodată, programul zilnic, care nu poate începe altfel decât cu înviorarea de dimineaţă, cuprinde teme practice de pregătire și vizite în teren, precum și jocuri în echipă cu specific grăniceresc care îi vor învăţa să își ajute și să își respecte colegii.
Activitatea este organizată în parteneriat cu Decathlon, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie - OIM, Sindicatul Naţional al Poliţistilor si Personalului Contractual - SNPPC, Asociaţia Internaţională a Poliţistilor-IPA ROMANIA, si Clubul Sportiv VICTORIA Drobeta Tr. Severin de pe lângă STPF Mehedinţi, costurile taberei fiind asigurate de organizatori si sponsori.
”Timp de 5 zile, 20 de mini poliţişti de frontieră, între care 3 copii ucraineni, vor descoperi atribuţiile instituţiei noastre, valorile acesteia şi activităţile pe care le desfăşoară un polițist de frontieră în munca de zi cu zi.Pentru a-i urmări pe copii cum învață și se distrează realizând activitățile zilnice, am creat o pagină de Facebook dedicată (https://www.facebook.com/profile.php?id=100095505210251) - BORDER POLICE KIDS ACADEMY – unde vom publica zilnic filme şi fotografii din tabără.”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.