Compania Blue Air anunță, într-un comunicat, că suspendă zborurile care pleacă din România, începând de astăzi, până pe 12 septembrie.
UPDATE 6: Cetățenii români aflați în străinătate, afectați de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, își pot notifica situația și se pot adresa Ministerului Afacerilor Externe fie contactând cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României din statul în care se află (click pe link pentru datele de contact https://econsulat.ro/Home/DateDeContact), fie contactând Centrul de Contact și Suport pentru Cetățenii Români din Străinătate (CCSCRS), telefonic la numărul de mobil 0040751084537 sau prin email la adresa callcenter@mae.ro.
UPDATE 5: Guvernul va da o Hotărâre de Guvern prin care se aloca 5 milioane de lei din fondul de rezerva al guvernului pentru repatrierea pasagerilor cu avioane Tarom.
UPDATE 4: Guvernul va trimite avioane Tarom după românii din străinătate blocați din cauza situației Blue Air, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
„S-a activat un număr unic la care cetățenii români aflați pe aeroporturile din afara țării își pot semnala prezența și pot solicita asistența consulară și sprijin pentru a ajunge acasă. Numărul de telefon este: 0040751084537.
După ce vor fi centralizate datele cetățenilor români în afara țării, aeronavele Tarom vor fi pregătite să efectueze zborurile necesare pentru ca românii să ajungă în siguranță acasă. Trebuie doar că cetățenii români afectați de suspendarea zborurilor să își semnaleze prezența”, a declarat reprezentantul Guvernului.
UPDATE 3: Legat de situația Blue Air, premierul Nicolae Ciucă a spus că va vorbi cu ministrul Mediului și va lua o decizie în cazul conturilor blocate ale companiei aeriene. „Nu putem lăsa românii să aștepte în aeroporturi. AM vorbit cu domnul ministru, urmează să analizăm și să luăm o decizie”, a spus premierul.
Totodată, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a spus că Blue Air are datorii de 28 de milioane de lei la bugetul AFM, sumă care nu a fost plătită, motiv pentru care este în procedură de executare silită de mai mult timp.
UPDATE 2: În direct la Euronews România, președintele ANPC, Horia Constantinescu a comentat situația pasagerilor care s-au trezit cu zborurile anulate, precum și afirmațiile companiei aeriene cu privire la autoritatea pe care o conduce:
„Nu voi alege să răspund acestor petarde și fumigene aruncate în spațiul public de reprezentanții acestei companii. Sunt convins că pot susține cele afirmate. Eu cred că ar trebui să explice de ce nu au mai achitat facturile, salariile și de ce nu ai achitat ceea ce deja datorau către cel puțin 73.000 de consumatori”, a declarat Horia Constantinescu, în direct la Euronews România.
Pasagerilor cărora li s-au anulat zborurile, președintele ANPC le recomandă să apeleze la avocați și să depună sesizări penale.
„Eu le recomand cu tărie la acest moment să ia în calcul angajarea de avocați și depunerea de sesizări penale. Lucurile acestea nu puteau fi nepredictibile. Faptul că nu achiți factura și știi că nu ai cu ce să zbori, și aici mă refer la combustibil, nu înseamnă că asta intenționai sau puteai cumva sa prevezi? Eu cred că aceste situații îmbracă o formă contravențională. Noi am trimis în vară informări către structurile de parchet cu privire la această situație și din păcate pentru consumatori ceea ce spuneam atunci se confirmă astăzi”, a explicat Horia Constantinescu.
UPDATE 1: 14 curse de pe Aeroportul „Henri Coandă” sunt anulate. Oamenii sunt revoltați și așteaptă explicații: vor să știe, în principal, când și cum își vor recupera banii. Vorbim de peste 2.000 de pasageri afectați, potrivit surselor Euronews România.
Comunicatul integral al Blue Air:
„Datorita unei situații neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe Aeroporturilor din România, până luni, 12 Septembrie 2022.
Toate zborurile planificate din afara României catre orice aeroport din România, astăzi 6 septembrie 2022, vor fi operate conform orarului publicat.
Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Româm, respectiv Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) statului român, au condus la:
- Distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete;
- Creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății);
- Blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale.
Declarațiile și acțiunile iresponsabile ale unui reprezentant al Statului Român, precum și decizia intempensivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societății, au adus Blue Air în situația nedorită de a-și reduce operațiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor și al obținerii autorizațiilor necesare în vederea discuțiilor cu investitorii”.
Amendă de 2 milioande de euro pentru peste 11.000 de zboruri anulate
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a amendat cu două milioane de euro compania aeriană Blue Air.
Decizia a fost luată după ce operatorul a anulat aproape 180.000 de rezervări în valoare de peste 66 milioane de lei.
”În perioada 30.04.2021-30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăți în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri.
Președintele ANPC: Românii trebuie despăgubiți de compania aeriană sancționată
”Românii cu pierderi ar trebui să fie despăgubiți de compania aeriană sancționată, chiar înainte sau după emiterea amenzii date autoritatea noastră, fără a fi nevoie revenirea la solicitarea precedentă.
Cu toate acestea, nu cred că lucrurile vor sta exact așa cum ne imaginăm. Din ce vedem nu se arată că operatorul ar avea disponibilitatea de a face aceste rambursări căutând permanent subterfugii. Am aplicat această sancțiune în speranța că păgubiților li se va returna pierderile.
ANPC a notificat deja structurile europene. Noi nu putem notifica companiile aeriane care nu sunt ale României, dar putem trimite notificări către autoritățile competente. Vorbim de companiile WizzAir și Ryanair pentru care și noi primim reclamații de la români, vom avea discuții și cu Tarom pentru a vedea cu ce se confruntă.”, spunea, în iulie, Horia Constantinescu, președintele ANPC, la Euronews.
Parteneriat pentru cedarea curselor către o altă companie
Blue Air și noua companie aeriană regională Air Connect au încheiat un parteneriat strategic de tip codeshare pentru a oferi opțiuni de călătorie extinse pasagerilor, atât pentru zboruri interne în România, dar și pentru cele regionale.
Cele două companii aeriene vor lansa, începând cu 12 septembrie 2022, un parteneriat extins de tip codeshare cu scopul de a optimiza costurile, de a îmbunătăți conectivitatea și de a-și uni forțele pentru a explora sinergii suplimentare pe piața regională europeană cu plecare din București.
În cadrul acordului, Blue Air va transfera operarea unor servicii interne și internaționale selectate din UE, către Air Connect.
Controlul comercial și riscul pentru aceste rute rămân la Blue Air, care va continua să fie responsabilă de vânzări, marketing și asistență pentru clienți, dar se așteaptă să realizeze economii de costuri și raționalizări de peste 15-20% în cadrul cooperării, prin implementarea tipului de aeronavă ATR-72 pe serviciile regionale și de tip navetă.
Air Connect va fi responsabilă de controlul operațional.