Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Blocaj la stația de metrou Timpuri Noi după ce două trenuri s-au tamponat. Zeci de oameni se aflau în garnituri

Un incident la metrou s-a lăsat cu zeci de minute de așteptare pentru călători, în stația Timpuri Noi. Pasagerii au scris despre un accident între două trenuri și au postat pe rețelele de socializare imagini cu aglomerația din subteran.

Metrorex a anunțat că unul dintre trenuri a pătruns pe o linie ocupată de o altă garnitură pe care ''a atins-o'', iar asta ar fi dus la lovirea lor accidentală. De asemenea, cei doi mecanici de tren urmează să fie testați pentru a se stabili dacă au consumat alcool sau alte substanțe.

”Confirmăm că a avut loc un incident feroviar la stația Timpuri Noi, pe care Metrorex deja l-a avizat la AGIFER. Urmând ca organele abilitate să investigheze evenimentul și să dispună măsurile care se impun.

Unul dintre dintre trenuri a intrat pe linia ocupată de alt tren ceea ce a produs cuplarea celor două trenuri. Menționăm ca în urma acestui incident nu exista victime sau pagube materiale.

Călătorii au fost debarcați în siguranța și circulația trenurilor a fost reorganizată”, este reacția reprezentanților Metrorex.

Tren cu defecțiuni și în stația de metrou Dristor

Trenul în mișcare venea din sens opus celui care ar fi trebuit să circule în mod normal pe acea linie. Așadar, nu a fost o lovitură din spate, ci frontală.

Informația vine în contextul în care, dacă punem cap la cap orele date de Metrorex, circulația în zonă era deja reorganizată. Se circula în sistem pendulă, în urma celeilalte defecțiuni, de la Dristor, unde a rămas trenul blocat la intrarea în stație. AGIFER ar urma să-i audieze pe mecanici în această noapte.

Mariana Miclăuș, director companiei Metrorex, a explicat pentru Euronews România că incidentul a devenit acum subiectul unei anchete.

”S-a produs acest incident feroviar regretabil. Un tren a intrat pe o linie ocupată a unui alt tren. Am anunțat organul abilitat - AGIFER-ul care va investiga acest incident. Sunt la fața locului comisii din partea Metrorex și Agifer”.

De asemenea, mai mulți pasageri au fost debarcați și în stația Dristor, după ce trenul care îi transporta s-a defectat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE