Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Bătălii grele în zona Bahmut. Forțele ruse încearcă să încercuiască orașul

Volodimir Zelenski a avertizat că situația de pe linia frontului din Bahmut devine din ce în ce mai dificilă. Acesta a declarat că Rusia încearcă să blocheze liniile de aprovizionare cu echipamente militare ale soldaților ucraineni, pentru a-i forța să se predea sau să se retragă.

Forțele ruse au intensificat ofensiva în estul Ucrainei, în încercarea de a încercui orașul Bahmut. Micul oraș minier este scena celor mai violente lupte din ultima perioadă. Armata Rusiei încearcă să ocupe orașul de mai bine de șase luni, însă în tot acest timp, soldații ucraineni au reușit să respingă atacurile.

Yuriy, soldat ucrainean: „Nu pot ataca în grupuri mai mari, că la Soledar, unde au existat trupe de până la 50 de soldați. De obicei atacă în formații de 10. Acestea sunt trupe care își evacuează morții și răniții. Și sunt îngrijorați de acest lucru”.

Statele Unite, ajutor de 1 miliard de dolari Ucrainei

Între timp, la Kiev, secretarul american al Trezoreriei, a fost primit de președintele Zelenski. Statele Unite au anunțat că vor oferi Ucrainei un ajutor suplimentar în valoare de un miliard de dolari. În ultimul an, SUA au acordat Kievului aproape 50 de miliarde de dolari.

La doar câteva zile după ce Adunarea Generală a ONU a votat cu o majoritate covârșitoare ca Rusia să se retragă din Ucraina, războiul Moscovei este acum și pe agenda Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva. În cadrul întâlnirii, ministrul francez de Externe a criticat Rusia pentru încălcarea dreptului umanitar internațional.

Catherine Colonna, ministrul francez de externe: „Rusia provoacă suferințe de nedescris poporului ucrainean, atacuri masive și generalizate împotriva civililor, omoruri, violuri în masă, distrugeri deliberate de spitale, școli, maternități, strămutări forțate ale populației, deportări de copii”.

În cadrul Adunării ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, Moscova îl va trimite pe ministrul adjunct de externe pentru a se adresa consiliului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE