Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Italia: Băiețel de 5 ani ucis din cauza unei provocări pe Youtube a unor influenceri. Voiau să conducă 50 de ore încontinuu

Final tragic în urma unei provocări de condus timp de 50 de ore, pusă la cale de cinci tineri pentru a realiza un clip pentru un canal de Youtube. Un băiețel de cinci ani a murit, după ce mașina condusă de mama sa a fost izbită în plin de un SUV Lamborghini pe care grupul de youtuberi îl închiriase pentru filmare. Mai mult, șoferul care a provocat accidentul s-a urcat la volan, după ce a consumat cannabis, relatează Euronews.com.

Accidentul a avut loc miercuri seara, în Roma. Un SUV de lux, în care se aflau cinci tineri cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, s-a ciocnit de o mașină de oraș, condusă de o mamă ce-și transporta cei doi copii mici.

Un băiețel de cinci ani a murit în ambulanță, în drum spre spital. Mama acestuia, în vârstă de 35 de ani, și fiica ei de trei ani au fost rănite.

Polițiștii italieni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă pe numele șoferului care a provocat accidentul. Este vorba despre un tânăr de 20 ani care consumase cannabis, potrivit agenției italiene de știri ANSA.

Accident mortal, produs în timpul unei provocări de condus agresiv în oraș

Unii dintre tinerii aflați în SUV-ul Lamborghini ar face parte dintr-un grup de influenceri care publică frecvent clipuri video pe rețelele de socializare.

Aceștia au peste 600.000 de abonați pe canalul lor de Youtube ”The Borderline”. De asemenea, au 260.000 de urmăritori pe Tiktok și 88.000 pe Instagram.

Accidentul a avut loc în timp ce pregăteau să dea curs unei noi provocări. Aceștia trebuiau să conducă cu viteză pe străzile din Roma, în așa fel încât să petreacă 50 de ore încontinuu în mașină.

Potrivit martorilor, tinerii ar fi fost văzuți în capitala Italiei în ultimele două zile, în timp ce conduceau în oraș la viteze de 90-100 de kilometri pe oră.

Guvernanții italieni vor înăsprirea sancțiunilor

În clipul filmat intenționat, unul dintre tineri poate fi văzut în timp ce intră într-o mașină de lux Lamborghini și spune în fața camerei: ”Dă-te din calea mea cu mașina ta Smart, care valorează 300 de euro la mâna a doua într-un supermarket, în timp ce a mea valorează un miliard".

Moartea băiețelului în accidentul rutier a generat controverse inclusiv în rândul politicienilor italieni.

"Putem propune și aproba un nou cod rutier (...) prin îmbunătățirea educației, a controalelor și a sancțiunilor. Dar în fața unei asemenea stupidități (...), nu se poate face nimic", a declarat vicepremierul și ministrul italian al Infrastructurii și Transporturilor.

Totodată, și pe canalul de YouTube ”The Borderline”, utilizatorii au criticat în termeni duri acțiunile tinerilor.

"Aveți decența de a închide acest canal din respect pentru familia pe care ați distrus-o", a scris un utilizator.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE