Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Avocatul Péter Eckstein-Kovács: Șansele sunt zero ca Viktor Orbán să se prezinte la CNCD

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, urmează să fie citat la CNCD. Ieri, Alexandru Muraru, șeful PNL Iași, a depus o plângere împotriva liderului maghiar, după discursul său de la Școala de Vară, de la Tușnad. El a declarat că ”noi nu suntem o rasă mixtă și nu vrem să devenim o rasă mixtă”, făcând referire la maghiari.

Președintele CNCD a spus că acesta poate răspunde pentru acuzații discriminatorii, chiar dacă este cetățean străin. Pe de altă parte, avocatul Péter Eckstein-Kovács consideră demersul deputatului Alexandru Muraru de prisos, deoarece niciun oficial de rang înalt, care se bucură de imunitate, nu poate fi adus în fața unei instanțe naționale, ca să răspundă pentru declarații. Ar fi un eveniment fără precedent, care, în mod cert, spune el, nu se va petrece.

”Cei 9 membri ai CNCD se pot autosesiza, însă cred că ei au considerat că suntem în cazul unei imunități a unui demnitar străin, premier al Ungariei, și, ca atare, nu este cazul, nu sunt competenți să se autosesizeze. Din moment ce un parlamentar a sesizat, atunci mașinăria CNCD-ului intră în funcțiune. Dar putea sesiza oricine. CNCD o să-și verifice competența, o să verifice excepțiile, apoi va intra în soluționarea speței, care se va finaliza prin hotărârea cu majoritate a membrilor”, a declarat Péter Eckstein-Kovács, avocat și fost parlamentar UDMR, în direct la Euronews România, cu privire la plângerea depusă de liderul PNL Iași, care apare după ce CNCD nu a reacționat din proprie inițiativă.

 A greșit sau nu a greșit Orbán?

”O parte a opiniei publice a considerat că sunt declarații cu tentă rasistă, cum au considerat și multe organe de presă și cabinete. Diplomatic, nu a fost un succes. Alții, în schimb, au găsit motive ca să spună că Viktor Orban nu a greșit”, a mai spus acesta.

”Eu cred că CNCD-ul face bine că răspunde acestei plângeri”, mai spune Péter Eckstein-Kovács, însă crede că Viktor Orbán va fi acoperit de imunitate pentru aceste declarații. ”Procedura va curge. Domnul Viktor Orbán nu se va prezenta. Șansele sunt zero să se prezinte (la CNCD – n.red.), fie va angaja pe cineva să-l reprezinte. Până la urmă, vom avea o sentință judecătorească definitivă, dar această imunitate nu se discută, e o cutumă mondială. Diplomații, șefii de stat, de guverne au imunitate pentru declarațiile lor”, a completat Péter Eckstein-Kovács.

Există posibilitatea unor consecințe pentru Viktor Orbán, dacă CNCD decide că declarația este rasistă?

"Pe baza acestei sesizări, Orbán nu poate fi declarat persona non grata. Procedura este alta în acest sens.

Demersul este unul ieșit din practica diplomatică, România, prin președintele Iohannis și prin premierul Ciucă, a luat atitudine (...) Această intervenție, sesizare, este superfluă, nu ar aduce lauri nici pentru inițiator, iar dacă CNCD-ul ar susține acest demers, nu ar fi binevenit nici acestei instituții. Nu există precedent", explică avocatul.

Péter Eckstein-Kovács a spus că este imposibil ca un înalt oficial să fie adus în fața vreunei instanțe naționale dintr-o țară, pentru declarații, pentru că nu există o cutumă în acest sens. "Este pe undeva prevăzut și de Convenția de la Viena (privind relațiile diplomatice - n.red.), care se aplică prin analogie și politicienilor de rang înalt", a întărit acesta.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE