S-a dat startul admiterii la liceu. Elevii și părinții pot completa fișele pentru repartizarea computerizată, până pe 11 iulie. Mediile de admitere anul acesta au fost, însă, mai mari decât anul trecut, iar elevii vor avea parte de o competiție mai dură pentru a intra la un liceu mai bun.
La media de admitere la liceu, Evaluarea Națională are o pondere de 80%, iar mediile din gimnaziu de 20%. Anul acesta, o medie de 9 la admiterea la liceu este echivalentul unei medii de 8,50 de anul trecut.
Cum trebuie sa completeze fișele?
“Motivul pentru care avem medii de admitere mai mari anul acesta este fiindcă examenul de Evaluare Națională a avut subiecte mai ușoare și programa de examen a fost mai ușoară. Astfel, important este ca elevii să completeze cât mai multe opțiuni”, a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.
“Ceea ce trebuie să ia în considerare elevii și părinții este poziția în ierarhie, mai puțin valoarea absolută a mediei, pentru că repartizarea se face în funcție de poziția în ierarhie, și sfatul e unul simplu: cu cât poziția în ierarhie e mai jos, cu atât numărul de opțiuni trebuie să fie mai mare pentru a nu risca să rămână nerepartizați, chiar dacă va exista o etapă ulterioară de repartizare”, a spus Mirela Chioveanu, director adjunct al Colegiului Național Gheorghe Lazăr.
“Dacă ar fi să comprăm cu anul trecut, media de admitere pe care am avut-o a fost 9,56, ultima la profilul filologie. Estimăm că anul acesta va fi cu 15-20 de sutimi mai mare decât în 2021. Din punctul meu de vedere, cred că punctul de reper pentru absolvenții de gimnaziu și părinții lor ar fi anul 2020, valoarea mediilor de atunci fiind mult mai mare. Să aibă în vedere completarea unui număr cât mai mare de opțiuni, să fie atenți la corectitudinea codurilor atunci când le trec în fișa de admitere”, a completat aceasta
Elevii care au terminat gimnaziul la Colegiul Lazăr ar vrea să continue liceul tot acolo și au completat fișa pornind de la Lazăr, apoi au trecut restul liceelor pe care le iau în calcul. Cel mai important criteriu pentru ei este colectivul.
Ce spun adolescenții?
"În principal, în ordinea celor mai bune licee. M-am gândit la Sava, m-am gândit la Spiru, Vianu, Moisil și Coșbuc, cam astea sunt variantele mele. Câte variante de licee vei completa? Eu o să pun 14 fiindcă am media 9,92 și cred că pot ajunge la primele mele variante, ele însumează cam 156 de locuri, eu fiind pe locul 120 și ceva, sigur o să intru, așa că nu o să scriu foarte multe variante, dar dacă nu aș fi fost în poziția asta, sigur aș fi scris mult mai multe”, spune Alex, un viitor licean.
“Opțiunea ideală ar fi Lazăr mate-info pentru mine. De fapt, primele patru opțiuni la mine a fost Lazăr cu fiecare profil în parte. E u am pus în jur de 40-45 de opțiuni. În afară de Lazăr am mai pus Sava, Vianu, Moisil, Coșbuc, Caragiale. M-am luat și după cât de accesibile ar fi pentru mine, practic zona, din ce am mai auzit despre colectiv, profesorii”, a mai precizat Matei, un alt elev.
Repartizarea computerizată va avea loc în data de 14 iulie.