Ucraina a atacat Moscova duminică cu cel puţin 32 de drone, forţând autorităţile să închidă temporar trei aeroporturi din oraş, au anunţat oficiali ruşi, în ceea ce a fost cel mai mare atac ucrainean cu drone asupra capitalei ruse de până în prezent, relatează Reuters.
Apărarea rusă aeriană a distrus 32 de drone care se îndreptau spre Moscova deasupra districtelor Ramenskoie şi Kolomenski din regiunea Moscova, precum şi deasupra oraşului Domodedovo, unde se află unul dintre cele mai mari aeroporturi din capitală, a anunţat primarul Serghei Sobianin.
„32 de drone care zburau spre Moscova au fost distruse", a spus Sobianin. El susţine că atacurile nu au produs pagube, deşi agenţia rusă federală de transport aerian a anunţat că aeroporturile Domodedovo, Şeremetievo şi Jukovo au reorientat zborurile către alte destinaţii.
O persoană a fost rănită în atacurile ucrainene cu drone.
Aeroporturile şi-au reluat între timp operaţiunile, a anunţat Rosaviaţia.
Moscova şi regiunea înconjurătoare, cu o populaţie de peste 21 de milioane de oameni, este una dintre cele mai mari zone metropolitane din Europa, alături de Istanbul.
Districtul Ramenskoie, aflat la circa 45 km sud-est de Kremlin, a fost vizat ultima dată în septembrie, în ceea ce era cel mai mare atac ucrainean cu drone asupra capitalei ruse de până atunci, unităţile de apărare ruse distrugând 20 de drone.
Postări neverificate pe canale de Telegram arată drone care se deplasează pe cer. Oficiali ruşi au anunţat atacuri ucrainene cu drone în alte regiuni, între care Kaluga, Briansk şi Orlov.