Două persoane au fost ucise şi 14 rănite în urma unor împuşcături petrecute în noaptea de vineri spre sâmbătă în centrul capitalei Oslo.
A fost confirmată moartea a două persoane în urma împuşcăturilor, sunt mai mulţi răniţi grav, un suspect a fost arestat şi au fost recuperate două arme, a anunțat poliția, potrivit Agerpres.
Împuşcăturile s-au produs în jurul orei locale 01:00 (23:00GMT) în trei locuri apropiate din centrul capitalei norvegiene: clubul gay London Pub, clubul de jazz Herr Nilsen şi un punct de vânzare pentru mâncare la pachet. Nu este clar care a fost motivul atacului.
„În total, 14 persoane primesc îngrijiri din partea personalului sanitar. Trei persoane sunt grav rănite”, a declarat şeful operaţiunilor poliţiei, Tore Barstad, citat de postul de radio NRK. „Totul indică acum că a fost o singură persoană care a comis această faptă”, a spus el.
„Am văzut un om venind cu o geantă, a luat o armă şi a început să tragă”, a declarat Olav Roenneberg, jurnalist NRK, care se afla la faţa locului în momentul în care au avut loc împuşcăturile.
Spitalul din Ullevaal a primit şase răniţi a căror stare nu este cunoscută, a anunţat un purtător de cuvânt al Spitalului Universitar din Oslo la postul TV2.
Elicopterele au survolat centrul capitalei în timp ce sirenele ambulanţelor şi ale maşinilor de poliţie s-au auzit în întreg oraşul.