Partidul de centru dreapta al fostului premier Boiko Borisov a câștigat alegerile parlamentare anticipate din Bulgaria, însă nu a obținut și majoritatea mandatelor.
Urmează negocieri dificile pentru formarea unui guvern, cu un Parlament fragmentat în care au intrat nu mai puțin de nouă partide. Este al șaptelea scrutin parlamentar în aproape patru ani.
Conservatorii lui Boiko Borisov au câștigat alegerile în Bulgaria
Din cele peste 93% dintre voturile numărate până acum, coaliția de centru-dreapta GHERB - SDS a obținut 26,31%. Iar pe locul al doilea se află alianța electorală "Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democratică", cu 14,79% din voturi.
”De acum înainte, ne-am luat angajamentul de a forma un guvern. Victoria GERB-SDS este categorică, definitivă. Dacă ne ghidăm după motto-ul vocea poporului este vocea lui Dumnezeu, este bine ca toți liderii să își reconsidere pozițiile și nimeni, inclusiv noi, să nu treacă peste rezultatul alegerilor. Cu o victorie atât de decisivă, putem accepta să facem, așa cum am mai făcut, multe compromisuri, dar în niciun caz nu ne vom substitui votului poporului.”, a declarat Boyko Borissov alegeri Bulgaria.
Scrutinul a fost marcat însă de absenteism: doar 34.2% dintre alegători s-au prezentat la vot. Bulgarii au fost chemați la urne pentru a șaptea oară în ultimii trei ani și jumătate, pentru a-și alege Parlamentul.
Două guverne s-au prăbușit după ce au încercat să se confrunte cu corupția și să taie dependența de Rusia.
Bulgaria, cu mai puțin de șapte milioane de oameni, a fost cuprinsă de instabilitate politică, din 2020, când au izbucnit proteste la nivel național împotriva politicienilor corupți.
Această saga fără sfârșit a alegerilor a avut un impact negativ asupra economiei și asupra politicii externe a Bulgariei.
În același timp, vocile radicale și influențele rusești au speculat instabilitatea politică pentru a submina încrederea publicului în procesul democratic, spun analiștii. Astfel, popularitatea grupărilor de extremă-dreapta și proruse a crescut.