Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Alegeri în SUA. Democrații au majoritate în senatul american. Partidul lui Joe Biden a câștigat și în Nevada

Democrații vor păstra controlul majoritar al Senatului american după ce au câștigat o cursă crucială în statul Nevada. Este cel mai bun rezultat obținut de un partid la alegerile de la mijlocul mandatului presedintelui american din ultimii 20 de ani. Rezultatul îi aduce lui Joe Biden aliați de top la Capitoliu.

Democrații vor avea acum 50 de locuri în Senat, iar republicanii raman cu 49. Liderul majorității democrate din Senat, Chuck Schumer, a declarat că rezultatele au arătat că poporul american a respins retorica violentă a Partidului Republican. Schumer a fost felicitat de președintele Joe Biden.

„Sunt surprins de prezența la vot, sunt incredibil de mulțumit de participare. Și cred că este o reflectare a calității candidaților noștri. Așa că mă simt bine și aștept cu nerăbdare următorii doi ani”, a declarat Joe Biden, președintele SUA.

Republicanii și-ar putea mentine insa controlul asupra Camerei Reprezentanților din SUA. Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Republican a obținut deja 211, iar Democrații, 203. Majoritatea în Cameră este data de 218 de locuri. În cazul în care republicanii vor câștiga Camera Reprezentanților, aceștia ar putea să zădărnicească o mare parte din agenda lui Joe Biden.

Până la alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial, Partidul Democrat avea majoritate în ambele camere ale Congresului american. Sondaje anterioare votului prevesteau o victorie fără probleme pentru Partidul Republican, situație care însă nu s-a concretizat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE