Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Simona Radiș și Ancuța Bodnar, aur mondial în proba de dublu vâsle feminin. A treia medalie de aur pentru România la Mondialele de canotaj

România a câștigat o nouă medalie de aur la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Racice. Simona Radiș și Ancuța Bodnar au reușit să se claseze primele în proba de dublu vâsle feminin (W2x).

”A treia medalie de AUR pentru România 🇷🇴 la Campionatele Mondiale de la Racice! De această dată, câștigată de Simona Radiș și Ancuța Bodnar în proba de dublu vâsle feminin (W2x).

Felicitări!

Campioane Olimpice la Tokyo 2020, duble Campioane Europene în 2022, atât la dublu rame feminin (W2-), cât și la 8+1 feminin (W8+), Simona Radiș și Ancuța Bodnar au dominat cursa din Finala de astăzi, pe care au încheiat-o cu un timp de 06:47:77, înaintea echipajelor din Olanda și și Irlanda.

Cel mai frumos cadou pentru Ancuța Bodnar, care astăzi își aniversează ziua de naștere. La mulți ani!”, e mesajul transmis de Federația Națională de Canotaj, pe pagina de Facebook.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE