Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Elisabeta Lipă, despre absența reprezentanților Guvernului la întoarcerea în țară a campionilor români de la canotaj: „Nu este normal să nu vină”

Campionii români de la canotaj s-au întors în țară, după ce au obținut cel mai bun rezultat din istoria acestui sport, la Campionatele Europene de la Munchen. Deși s-au lăudat cu rezultatele lor pe rețelele de socializare, reprezentanții Guvernului și ai Ministerului Sportului au lipsit la întâmpinarea acestora în țară.

Reprezentanții Guvernului nu s-au mai ocupat nici de organizarea momentului

Mai mult, reprezentanții Guvernului nu s-au mai ocupat nici de organizarea momentului, lăsând acest lucru pe seama federației de canotaj.

„Eu ce pot să vă spun, că am o relație extrem de bună și am avut o relație extrem de bună cu toți miniștrii care s-au perindat la conducerea Ministerului. Să înțeleg că din răzbunare sau faptul că nu avem o relație bună să nu vină niciun oficial, să îi aștepte pe sportivi la aeroport, deci este ceva pentru mine care nu imi vine să cred. Eu nu știu de ce nu a venit, ceea ce nu este normal, ca să nu vină, dar având în vedere că astăzi a fost și este o zi de mare sărbătoare, Sfânta Maria, este zi liberă dată de către statul român și probabil că de vineri și până mâine sunt plecați în vacanță, așa cum au afirmat sportivii”, a declarat Elisabeta Lipă, președinta Federației Române de Canotaj, la Euronews Romania.

Întrebată ce s-a întâmplat în canotaj în ultimii ani, de ce am avut această perioadă în care nu am avut aceleași rezultate, Elisabeta Lipă a explicat că și „canotajul, ca și celelalte, are și el parte de schimb de generații”.

„Mie mi-au trebuit trei mandate să readuc canotajul acolo unde am obișnuit românii atâția ani de zile”

„Mie mi-au trebuit trei mandate să readuc canotajul acolo unde am obișnuit românii atâția ani de zile. Nu este ușor, simplu. Am parte de o echipă extrem de bună, care a înțeles stilul meu de lucru, că trebuie să muncim 24 de ore din 24 pentru a ne bucura de succesele sportivilor, chiar dacă foarte mulți nu m-au încurajat că eu pot să reușesc acest lucru și că trebuie să mă obișnuiesc cu gândul că nu vom mai fi unde am fost, eu nu m-am lăsat convinsă de acest lucru și am făcut tot posibilul ca astăzi să ne bucurăm de rezultatele acestor copii minunați. Nu există niciun secret al performanței, există multă muncă, sacrificii, durere, bucurie”, a mai adăugat președinta Federației Române de Canotaj.

Sportivii vor avea o vacanță de patru zile

Elisabeta Lipă a mai spus că „sportivii au o binemeritată vacanță de patru zile, după acest succes extraordinar de mare”, după care vor reveni în cantonament.

Aceasta l-a felicitat și pe David Popovici, care a câștigat medalia de aur și la proba de 200 metri liber, la Campionatele Europene de Natație de la Roma.

„Îl felicit pe David, acest copil excepțional, care muncește enorm de mult, ca să facă aceste recorduri și faptul că este talentat, dar este clar că în spatele lor se află o muncă titanică”, a conchis Elisabeta Lipă, la Euronews Romania.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE