Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

30 de ani de Euronews. Rețeaua Euronews ajunge în casele a zeci de milioane de oameni

De 30 de ani, Europa are o voce. Euronews. Singura televiziune care prezintă știri din perspectivă europeană. Euronews s-a lansat pe 1 ianuarie 1993 în Lyon, Franța, din dorința de a informa corect și imparțial, pentru ca oamenii să își formeze propria părere. Azi, Euronews este difuzat în 160 de țări din întreaga lume. Din 25 mai 2022, Euronews România este parte a celei mai importante rețele de știri din Europa.

Să creăm identitatea europeană nu ține doar de tratate, monede și frontiere. Înseamnă oameni care se cunosc și se înțeleg unii pe alții. Jurnaliștii Euronews au avut acest lucru în minte când a fost lansat postul acum 30 de ani.

Cinci limbi, dar un obiectiv comun: să ofere o voce Europei, într-o lume tot mai conectată.

Beatriz Beiras, jurnalist Euronews: „La acel moment, scena mediatică internațională era complet monopolizată de SUA, cu CNN. Eurovision a lansat ideea unui canal european care să aibă două obiective. Primul, să pună capăt monopolului pe care-l avea SUA, iar al doilea obiectiv, să ajute europenii să se cunoască mai bine unii pe alții”

Astăzi, Euronews ajunge în casele a zeci de milioane de oameni în 160 de țări. Dar la început, nu a fost ușor să înființezi și să faci operațional un post de televiziune.

Isabelle Martin, șeful rețelei Euronews: „Ne-au spus că în două luni trebuie să punem pe picioare o televiziune. Încă erau găuri în podea, se trăgeau cabluri. Chiar și pe ultima sută de metri, nimic nu era gata. Tehnicienii erau toți tineri. Nu mai dormeam, lucram câte 12 ore în șir. Nu ne-a ajutat nimeni, am făcut totul singuri”

În loc să le frângă spiritul, dificultățile de început pe care le-au întâmpinat primii jurnaliști Euronews i-au unit și mai mult.

Aurora Velez, jurnalist Euronews: „Eram mândri pentru că simțeam că noi construim ceva, un nou post mediatic în Europa. Era foarte plăcut să intri în redacție și să auzi oameni care vorbesc în engleză, franceză, spaniolă, italiană și germană”

Christian Boudarel, jurnalist Euronews: „Era dovada vie a Europei construite de către națiuni diferite. A fost ceva foarte important pentru mine”

Christian ne spune și cât de diferit era la început să montezi știrile.. Totul se lucra pe casete video.

Astăzi, tehnicile de montaj s-au schimbat radical. Dar un lucru a rămas la fel.

Beatriz Beiras, jurnalist Euronews: „Trebuie să putem comunica publicului ceea ce este important, cu sinceritate, profesionalism și independență. Iar acest lucru nu s-a schimbat”.

Cu aproape 400 de jurnaliști din peste 30 de țări, Euronews reprezintă în continuare ochii și urechile Europei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE