Ucraina și Republica Moldova au primit statutul de țări candidate la aderarea la UE. În comparație, României i-a luat 11 ani și jumătate până în punctul în care s-a putut numi, oficial, stat membru al Uniunii Europene.
23 iunie 2022 va rămâne o zi istorică pentru Ucraina și Republica Moldova, care au primit statutul de candidate la Uniunea Europeană din partea Consiliului European.
Drumul Moldovei și Ucrainei până la integrarea în Uniunea Europeană va fi poate la fel de lung și de complicat ca al României. Țara noastră a trecut printr-un proces de durată, care a inclus multe reforme. La mai bine de 15 ani de la aderare, PIB-ul României aproape s-a triplat, dar lupta cu corupția încă nu s-a încheiat.
Primii pași făcuți de România către aderare
Acum aproape 30 de ani, România își coagula toate forțele politice cu scopul aderării.
Povestea europeană a României a început, oficial, pe 1 februarie 1993, atunci când statul român și țările membre UE au semnat „Acordul European”.
Intrat în vigoare la 1 februarie 1995, acesta recunoștea obiectivul României de a se alătura Uniunii Europene şi prevedea asistenţă financiară şi tehnică din partea UE.
„Întruniţi astăzi, 21 iunie 1995, la Snagov, semnatarii prezentei Declaraţii constată că Strategia naţională de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană elaborată de Comisia special constituită în acest scop, din reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, ai Guvernului, ai cercurilor academice, ai societăţii civile exprimă orientarea fermă a României de a-şi axa dezvoltarea pe promovarea atributelor unei societăţi democratice - statul de drept, pluralismul politic, separarea puterilor, alegeri libere, respectarea drepturilor omului, inclusiv ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, crearea unei economii de piaţă eficiente şi durabile, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, instituţiile şi politicile Uniunii Europene” - așa debuta Declarația de la Snagov, semnată de președintele Ion Iliescu, șefii celor 2 Camere, precum și de către toți liderii partidelor politice prezente atunci în Parlament. Dintre ei, îi amintim pe Petre Roman, Adrian Năstase ori Corneliu Vadim Tudor.
La o zi distanță de la semnarea Declarației de la Snagov, ministrul de Externe Teodor Meleșcanu depunea, la Paris, cererea României de aderare la Uniunea Europeană. Franța deținea atunci președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Aderarea, un proces întins pe ani de zile
„Îmbunătățirea actuală din România, ca urmare a sosirii la putere a unui nou guvern (Guvernul Ciorbea, n.red.), indică faptul că România este pe cale de a satisface criteriile politice (pentru aderarea la UE, n.red.)”, preciza Comisia Europeană în iulie 1997.
Un an și cinci luni mai târziu, Comisia Europeană publica și primul Raport de Ţară privind procesul de aderare a României la Uniunea Europeană.
Ulterior, la aproape cinci ani de la depunerea cererii de aderare la Uniunea Europeană, în februarie 2000, Consiliul UE pentru Afaceri Generale deschidea, în mod oficial, negocierile de aderare cu România, potrivit MAE. Acestea urmau să dureze aproape alți cinci ani, până în decembrie 2004.
Odată deschise negocierile, Consiliul a luat în considerare data de 1 ianuarie 2007 pentru aderarea României la UE și a adoptat „Foaia de parcurs” a României, simultan cu cea a Bulgariei, la sfârșitul anului 2002.
În primăvara lui 2003, Comisia Europeană prezenta ediţia revizuită a Parteneriatului de Aderare cu România, iar în decembrie 2004, România primea confirmarea politică a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
Finalul procesului aderării României la UE a fost consemnat, în Luxemburg, de către președintele Traian Băsescu, care a semnat, în aprilie 2005, Tratatul de aderare al țării noastre la Uniunea Europeană.
La 11 ani și șase luni de la depunerea candidaturii la UE, România devenea stat membru al Uniunii Europene, alături de Bulgaria. Data: 1 ianuarie 2007.
Efectele aderării
România a primit dreptul la liberă circulație în spațiul Uniunii, dar pentru accesul complet pe piața muncii, țara noastră a avut de așteptat până în 2014.
La un deceniu și jumătate de la aderarea la Uniunea Europeană, România este încă mult în urmă în ceea ce privește incluziunea sau intermedierea financiară. De la momentul aderării europene, am beneficiat de o creștere economică remarcabilă, pornind de la un Produs Intern Brut de circa 100 de miliarde de euro în 2006, până la aproape 270 de miliarde de euro anul acesta.
De la aderare, aproape trei sferturi din exporturile României merg către țări din spațiul comunitar. Cele mai multe, către Germania și Italia.
Aceleași țări sunt pe primul loc în clasamentul importurilor în țară.
După aderare, cea mai mare oportunitate de dezvoltare pentru România a fost oferită de fondurile europene. Până astăzi, însă, nivelul de absorbție este de doar 61.48%. Chiar și așa, calculele arată că până la 30 septembrie 2020, diferența dintre contribuția România la bugetul Uniunii și banii primiți este în favoarea noastră.
În continuare, România are probleme cu corupția, așa că Mecanismul de Cooperare și Verificare a reformei judiciare, impus în 2007 și considerat tranzitoriu, este încă în vigoare.
