Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Xi Jinping i-a transmis lui Vladimir Putin că drumul până la negocierile de pace cu Ucraina nu va fi lipsit de obstacole

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis omologului rus Vladimir Putin vineri că drumul până la negocieri de pace privind războiul din Ucraina nu va fi lipsit de obstacole şi că China îşi va menţine "poziţia obiectivă şi corectă" în această chestiune, relatează Reuters.

Xi Jinping a spus că Beijingul şi Moscova ar trebui să se coordoneze îndeaproape şi să coopereze în afaceri internaţionale şi a evidenţiat disponibilitatea Rusiei de a se angaja în negocieri privind Ucraina, a relatat canalul naţional chinez CCTV despre convorbirea telefonică dintre cei doi lideri.

Xi și Putin tot mai apropiați

"Partea chineză a notat că partea rusă a menţionat că nu a refuzat niciodată să soluţioneze conflictul prin negocieri diplomatice şi şi-a exprimat aprecierea pentru acest lucru", a afirmat Xi, potrivit sursei citate.

Xi şi Putin au devenit tot mai apropiaţi în ultimii ani din cauza neîncrederii împărtăşite în SUA şi aliaţii lor, fapt evidenţiat şi de o declaraţie din februarie privind un parteneriat strategic "fără limite" care a trimis semnale de alarmă în Occident.

Putin vrea întărirea cooperării militare cu China

Însă după declanşarea invaziei ruse din Ucraina în februarie, China a subliniat în mod public faptul că nu este parte în conflict şi, în septembrie, după ce armata rusă a înregistrat mai multe regrese pe câmpul de luptă, Putin a recunoscut public că Xi are "întrebări şi preocupări" privind războiul.

Potrivit comentariilor sale difuzate vineri de televiziunea de stat rusă, Putin a discutat despre întărirea cooperării militare cu China, dar acest aspect lipseşte din relatarea CCTV.

China vrea să coopereze cu toate forțele progresiste

Xi Jinping a fost totuşi clar vineri în privinţa afinităţii ideologice între Beijing şi Moscova când vine vorba despre opoziţia comună faţă de hegemonismul SUA.

"Faptele au dovedit în mod repetat că izolarea şi suprimarea sunt nepopulare, iar sancţiunile şi ingerinţele sunt sortite eşecului", i-a spus Xi lui Putin, potrivit CCTV.

"China este gata să coopereze cu Rusia şi cu toate forţele progresiste din întreaga lume care se opun hegemonismului şi politicii bazate pe urmărirea puterii şi apără cu fermitate interesele privind suveranitatea, securitatea şi dezvoltarea atât ale ţărilor, cât şi ale justiţiei internaţionale", a adăugat el. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE