Volodimir Zelenski a venit cu noi declarații. Acesta spune, în mesajul său de sâmbătă seară, că cel de-al zecelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei nu este ultimul.
Președintele ucrainean a adăugat că sancţiuni vor fi impuse în continuare, până când nu va mai rămâne nimic din „potenţialul agresiunii ruse”.
„Cel de-al zecelea pachet de sancţiuni UE împotriva Rusiei pentru declanşarea războiului a fost aprobat astăzi. Al zecelea şi evident nu ultimul pachet. Sancţiunile vor continua să fie introduse, astfel încât să nu rămână nimic din potenţialul agresiunii ruse.
Acum, noi paşi de sancţiuni sunt în al zecelea pachet, puternic, împotriva industriei de apărare şi a sectorului financiar al statului terorist şi împotriva propagandiştilor care au înecat societatea rusă în minciuni şi încearcă să-şi răspândească minciunile în întreaga lume.
Cu siguranţă nu vor reuşi. Diplomaţii noştri şi întregul stat lucrează pentru extinderea sancţiunilor globale şi, în special, europene, asupra industriei nucleare ruseşti, Rosatom, a tuturor celor implicaţi în programul de rachete şi şantajul nuclear al statului terorist. Partenerii - Statele Unite, Marea Britanie - au făcut deja paşi relevanţi. Ne aşteptăm la paşii corespunzători de la Uniunea Europeană”, a menționat Zelenski în mesajul său.
Președintele ucrainean, mulțumiri pentru statele care i-au susținut rezoluția
Zelenski a mulțumit încă o dată statelor care l-au ajutat cu armamente pentru a putea face față invaziei rusești.
” De fapt, vedem că esenţa Formulei noastre de pace devine baza unor decizii politice şi juridice internaţionale specifice, iar majoritatea mondială le susţine. Mulţumesc fiecăruia dintre cele 141 de state care au susţinut rezoluţia noastră.
Mulţumesc fiecărui lider de stat şi fiecărei naţiuni care preţuieşte libertatea şi ordinea internaţională în egală măsură cu Ucraina”, a mai declarat președintele ucrainean.