Comisia Europeană nu va solicita, cel mai probabil, o reducere drastică a emisiilor generate de automobile în viitoarele norme de poluare Euro 7, se arată într-un proiect legislativ obținut publicația Politico.
Inițiativa prevede stabilirea standardelor de emisii pentru autoturisme și camionete la același nivel cu cele în vigoare în acest moment pentru mașinile cu motoare pe benzină, conform actualului standard Euro 6.
Potrivit Politico, aceasta este o victorie uriașă pentru producătorii auto, care nu vor trebui să facă investiții semnificative în următorii 10 ani pentru a diminua poluarea în următoarea generație de automobile cu combustie internă. Acest tip de motorizare urmează să fie eliminat până în 2035, așa cum prevăd normele aflate în curs de negociere la nivel european.
„Având în vedere circumstanțele geopolitice și economice actuale, a fost efectuată o revizuire finală", au precizat reprezentanții Comisiei Europene, referitor la evaluarea impactului îjn proiectul legislativ referitor la standardul Euro 7.
Reprezentanții Executivului comunitar au invocat creșterea costurilor cu energia și a materiilor prime în industria auto.
„Acest lucru pune (...) o presiune fără precedent asupra lanțului de aprovizionare auto și ridică probleme de accesibilitate pentru consumatori, într-un context general de inflație ridicată", se mai arată în proiect.
În consecință, Comisia Europeană a precizat că ia măsuri în sensul diminuării costurilor pe care industria auto trebuie să le suporte pentru a dezvolta tehnologii mai puțin poluante pentru motoare. UE și-a stabilit ținta de zero emisii de dioxid de carbon pentru toate mașinile noi până în 2035.
Producătorii auto au făcut lobby împotriva noilor norme Euro 7, motivând că implementarea acestui standard înseamnă costuri ridicate, cât timp industria auto investește și în vehicule electrice.
Normele Euro 7 sunt în curs de elaborare de patru ani și au înregistrat deja întârzieri semnificative. Acestea vor extinde domeniul de aplicare a normelor privind poluanții pentru a acoperi particulele fine, împreună cu particulele provenite de la anvelope și frâne și poluanți precum monoxidul de carbon și oxizii de azot. De asemenea, vor aborda inclusiv durabilitatea bateriilor.
Normele urmează să fie publicate la 9 noiembrie.