Întâlnirea dintre ministrul Vasile Dîncu și premierul Nicolae Ciucă a durat aproximativ o oră. Cei doi au discutat despre „calibrarea comunicării publice la nivelul MApN”, în contextul declarațiilor făcute de Vasile Dîncu, referitor la războiul din Ucraina.
UPDATE Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt al Guvernului, a precizat că temele abordate în discuția cu Vasile Dîncu „au vizat reuniunea miniștrilor apărării din cadrul NATO de la Bruxelles și calibrarea comunicării publice la nivelul Ministerului Apărării în context guvernamental.”
UPDATE Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a ajuns în Parlament pentru a da explicații referitoare la declarația controversată privind negocierea păcii cu Rusia. Premierul a discutat, la Palatul Victoria, cu ministrul Apărării. Temele abordate au vizat reuniunea miniștrilor apărării din cadrul NATO de la Bruxelles și calibrarea comunicării publice la nivelul Ministerului Apărării în context guvernamental.
Invitat într-o emisiune de televiziune, Vasile Dîncu a spus că șansa Ucrainei de a obține pacea este „ca NATO sau Statele Unite ale Americii să negocieze în numele său cu Rusia. Singură, Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu-și poate permite să-şi asume pierderea de teritorii”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că cei care fac astfel de declarații sunt pradă a manipulărilor rusești și a spus că nu se poate negocia cu teroriștii.
Președintele Iohannis a transmis că Ucraina este cea care va decide când, cum și ce va negocia cu Rusia
În replică, președintele Iohannis a transmis că Ucraina este cea care va decide când, cum și ce va negocia cu Rusia.
Klaus Iohannis, președintele României: Ucrainenii plătesc prețul de sânge în acest război și trebuie să acceptăm ideea cu toții că doar Ucraina va decide când, cum și ce negociază. Această poziție este poziția noastră oficială, este poziția oficială a UE și, probabil, unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei să afle aceste poziții.
La rândul său, șeful său pe linie de partid, Marcel Ciolacu, a considerat declarația lui Dîncu o greșeală și a spus că „atunci când ești ministru al Apărării, nu ai păreri și crezuri”. În schimb, șeful Guvernului i-a transmis că îl așteaptă la discuții pentru tranșarea acestui aspect.
Nicolae Ciucă a menționat că va avea o discuție cu Vasile Dîncu, atunci când acesta va reveni în țară de la NATO, legat de declarația acestuia despre necesitatea ca Ucraina să negocieze cu Rusia.
Nicolae Ciucă, premierul României: „Îl aștept pe domnul ministru să revină în țară de la ministeriala NATO. Trebuie să avem o discuție cât se poate de deschisă față de opinia dumnealui. Nu este opinia Guvernului și atunci va trebui să tranșăm foarte clar acest aspect.”